Skip to main content

După trei ani de stagnare, emisiile de dioxid de carbon au crescut iar anul trecut, ajungând la un nivel istoric de 32,5 gigatone, din cauza unei cereri mai mari de energie și a unei încetiniri în îmbunătățirea gradului de eficiență energetică, potrivit Agenției Internaționale pentru Energie, transmite Reuters.

Consumul de energie s-a majorat cu 2,1% anul trecut, până la 14,05 miliarde tone echivalent petrol, rată de creștere mai mult decât dublă față de anul precedent, susținută de creșterea economică puternică, conform estimărilor preliminare ale AIE.

Peste 70% din surplusul cererii de energie a fost asigurat de petrol, gaze naturale și cărbune, în timp ce regenerabilele au furnizat aproape tot restul. Îmbunătățirea gradului de eficiență energetică a încetinit anul trecut.

„Creșterea semnificativă a emisiilor de carbon legate de energie în 2017 ne arată că eforturile curente de combatere a schimbărilor climatice sunt de departe insuficiente”, a declarat Fatih Birol, director executiv al AIE.

Potrivit asociației, statele asiatice au contribuit cu două treimi la creșterea emisiilor globale de carbon. Emisiile din China s-au majorat cu 1,7%, procent limitat de dezvoltarea regenerabilelor și de o trecere mai rapidă de la cărbune la gaz.

De altfel, majoritatea marilor economii au înregistrat o creștere a emisiilor, deși Marea Britanie, SUA, Mexic și Japonia au avut scăderi. Cea mai mare scădere s-a realizat în SUA, cu 0,5%, datorită regenerabilelor.

Potrivit AIE, cererea de petrol s-a majorat anul trecut cu 1,6%, datorită sectorului transporturilor și a cererii mai mari de produse petrochimice. Consumul de gaz s-a majorat cu 3%, aproape o treime din acest procent datorându-se Chinei, iar cel de cărbune – cu 1%. Totuși, producția de energie din surse regenerabile s-a majorat cu 6,3%, cea mai mare creștere a unei surse de energie.