Skip to main content

Qatar a anunţat luni că va părăsi, la 1 ianuarie 2019, Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC), după aproape 60 de ani de apartenență la acest cartel, dar va participa la reuniunea de la Viena a organizației din această săptămână, în care se va discuta despre reducerea producției de țiței. Qatar este cel mai mare exportator global de gaze naturale lichefiate și vrea să își majoreze producția.

„Qatar a decis să renunțe oficial la calitatea de membru în OPEC din ianuarie 2018 și această decizie a fost comunicată OPEC în această dimineață”, a declarat Saad al-Kaabi, ministrul Energiei din Qatar, într-o conferință de presă, transmite The Guardian.

Potrivit acestuia, decizia de retragere reflectă dorinţa Qatarului de a-şi concentra eforturile pe planurile de dezvoltare şi creştere a producţiei sale de gaze naturale.

Qatar este unul dintre cei mai mici producători de petrol dintre membrii OPEC, cu o producție de 600.000 de barili pe zi, față de Arabia Saudită, cel mai mare exportator, care realizează 11 milioane de barili pe zi.

  • Emiratul vrea să își crească rolul la nivel global concentrându-se pe industria de gaze, având în plan să își majoreze producția de GNL de la 77 milioane la 110 milioane tone pe an, conform sursei citate.

Reuniune la Viena pentru reducerea producției de petrol

Membrii OPEC furnizează împreună circa 44% din ţiţeiul mondial. Organizaţia urmăreşte să monitorizeze piaţa şi să decidă creşterea sau scăderea producţiei de ţiţei pentru a menţine preţurile şi aprovizionarea stabile. Retragerea emiratului vine după ce state non-OPEC precum Rusia au căpătat mai multă influență alături de Arabia Saudită în stabilirea politicii în domeniul petrolier.

Qatar a devenit membru OPEC din 1961. Statul arab a anunţat că organizaţia era la curent cu decizia sa de retragere. Anunţul vine înaintea întâlnirii membrilor OPEC şi a aliaţilor săi, inclusiv Rusia, pe 6-7 decembrie, pentru a discuta despre reducerea costurilor de furnizare a petrolului.

  • Organizația ar putea decide reducerea producției, după scăderea prețului țițeiului în această toamnă. Cotația pentru Brent a scăzut sub 60 de dolari/baril săptămâna trecută, de la 86 dolari în luna octombrie.

(Sursa foto: Pixabay)