În ultimii trei ani s-au înregistrat cele mai ridicate temperaturi din istorie, tendință care va continua și în 2018, iar fenomenele meteo extreme au produs în 2017 costuri-record, se arată în raportul anual al Organizației Mondiale de Meteorologie a Organizației Națiunilor Unite.

2017 a fost cel mai călduros an din istoria înregistrărilor meteorologice, fără influenţa fenomenului El Nino care are loc o dată la câţiva ani şi eliberează căldură în atmosferă din Oceanul Pacific. De asemenea, uraganele din Oceanul Atlantic şi inundaţiile musonice din India au făcut ca 2017 să fie cel mai costisitor an înregistrat până în prezent din cauza fenomenelor extreme şi a evenimentelor climatice.

Valurile de căldură din Australia, temperaturile neobişnuit de ridicate din zona Arctică şi lipsa apei din Cape Town sunt evenimente extreme dăunătoare ce continuă şi în 2018. „Anul 2018 a început de unde a rămas 2017 – cu fenomene meteorologice extreme, care au provocat decese şi au distrus bunuri”, a specificat în raport Petteri Taalas, secretar general al OMM.

Potrivit lui Talaas, temperaturile neobişnuit de ridicate din Arctica din 2018 au contrastat cu furtunile de iarnă severe din Europa şi America de Nord. De asemenea, până acum, în 2018, „Australia şi Argentina au suferit valuri de căldură extremă, în timp ce seceta a continuat în Kenya şi Somalia, iar oraşul Cape Town din Africa de Sud s-a luptat cu lipsa acută a apei”, a menţionat el.

Raportul notează că grupul german de reasigurări Munich Re a estimat pierderi totale din cauza efectelor evenimentelor asociate cu fenomenele meteorologice produse în 2017 în valoare de 320 de miliarde de dolari, un record după ajustarea valorii în funcţie de inflaţie.

Sursa foto: abc.net.au