Skip to main content

Echipa României s-a clasat, cu prototipul casei solare EFdeN, pe locul doi la prima probă – Engineering and Construction – din cadrul Solar Decathlon Middle East, cea mai mare competiție de case solare și tehnologii integrate din lume, care anul acesta are loc în Dubai.

În această competiție s-au calificat 15 case solare, proiectate şi construite de studenţi din întreaga lume.

 „O abordare excelentă a proiectării şi utilizării strategiilor pasive. În sfârşit, echipa a lucrat la designul casei, astfel încât spaţiul exterior s-a integrat complet cu anvelopa casei”, au spus juraţii, potrivit tinerilor români de la EFdeN.

  • România este reprezentată la Solar Decathlon de o echipă de tineri studenți, viitori ingineri, arhitecți și constructori, care au reusit să califice țara noastră printre cei 15 finaliști, în cadrul unei competiții la care au participat peste 150 de candidați din mai multe țări.

La această primă probă, tinerii români au trebuit să își prezinte studiile de 2 ani în cel mult 15 minute.

În anul centenarului reprezentăm România la cea mai mare competiție de case solare și tehnologii integrate, iar casele sunt deschise până pe 29 noiembrie, zilnic”, au adăugat participanții români.

Studenţi de la peste 5 universităţi au lucrat multidisciplinar în acest proiect al casei solare EFdeN, care combină strategii pasive, design biofilic și tehnologii integrate.

Competiția Solar Decathlon Middle East din Dubai se desfășoară în perioada 14-29 noiembrie 2018. Echipa României încă are nevoie de sprijin financiar pentru a se descurca cu brio până la final. Le puteți fi de mare ajutor studenților români participând cu o donație în Campania #SusțineInovația românească.

În perioada 14 – 29 noiembrie, toate cele 15 case solare, proiectate şi construite de studenţi, sunt deschise publicului larg.

(Sursa foto: Facebook, EFdeN)