Skip to main content

Noi reguli pentru îmbunătățirea funcționării pieței de gaze a UE și pentru întărirea solidarității dintre statele membre au fost agreate ieri seară de către negociatorii din Parlamentul European, Consiliul UE și Comisia Europeană.

Cele trei părți au căzut de acord pentru îmbunătățirea Directivei gazelor (2009/73/EC), astfel încât principiile legislației UE (accesul terților, reglementarea tarifelor, separarea acționariatului și transparența) să se aplice pentru toate conductele care intră în UE. Excepțiile sunt posibile doar sub proceduri stricte, în care Comisia joacă un rol decisiv.

„Acordul de astăzi îndeplinește acest scop. Asigură că prevederile Directivei gazelor sunt aplicate pe teritoriul UE (uscat și mare) și că aplicarea acestora de către autoritățile naționale va fi supravegheată de către Comisie”, se arată într-un comunicat al Comisei Europene. De asemenea, asigură transparență și comunicare între autoritățile naționale competente. Acesta este un pas major către o piață internă de gaze funcțională, transparentă și competitivă, în care toți furnizorii activează sub aceleași reguli ale UE.

Astăzi, Europa închide o deficiență în cadrul legal al UE. Noile reguli asigură că legislația UE va fi aplicată conductelor care aduc gaze în Europa și că oricine e interesat să vândă gaze în Europa trebuie să respecte legea energiei europeană”, a spus comisarul pentru Energie Arias Cañete.

Faptul că toate gazoductele majore către și dinspre țările terțe sunt operate sub reglementări transparente va diminua conflictele de interese dintre operatorii infrastructurii și furnizorii de gaze, garantează stabilirea unor tarife nediscriminatorii și furnizează siguranță legală pentru deciziile viitoare de investiții, mai transmite Comisia Europeană în comunicat.

Acest dosar se află în discuții la nivel european de peste un an. Modificarea directivei a fost propusă de Comisia Europeană în noiembrie 2017, Parlamentul European adoptându-și poziția cu privire la dosar în aprilie 2018. Consiliul UE, sub Președinția României la Consiliul Uniunii Europene, a ajuns la o poziție comună pe data de 8 februarie 2019.

Următorii pași

  • După acest acord politic provizioriu, textul Directivei va fi tradus în toate limbile statelor membre și va trebui să fie aprobat formal de către Parlamentul European și Consiliul UE. Odată aprobat de cei doi legiuitori în următoarele luni, noua lege va fi publicată în Jurnalul Oficial al UE. Directiva trebuie transpusă apoi în legislația națională în termen de 9 luni.

Revizuirea Directivei gazelor vizează în special proiectul gazoductului Nord Stream 2, care a divizat Europa, dar și conducta TurkStream, care va influența piața gazelor în regiunea Europei de Sud-Est.  Ambele conducte vizează ocolirea Ucrainei, dar TurkStream va afecta și România, care va pierde o bună parte din tarifele actuale de tranzit al gazelor rusești.

(Sursa foto: Gazprom)