Regiunea Mării Negre este folosită de către Rusia ca „platformă din care să îşi proiecteze puterea în alte zone”, a declarat, miercuri, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, citat de Agerpres.

Agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei este cea mai mare şi cea mai directă ameninţare faţă de pacea şi stabilitatea în zona euroatlantică. Evident, există consecinţe legate de securitatea regională, în special în regiunea Mării Negre, care este folosită de către Rusia ca platformă din care să îşi proiecteze puterea în alte zone. Aşadar, avem nevoie de răspunsuri cuprinzătoare”, a arătat şeful diplomaţiei române, la ceremonia de deschidere a Congresului Internaţional BSUN-BUA – „Dialog şi Cooperare în Regiunile Mării Negre şi a Balcanilor”.

Agresiunea Rusiei, a mai arătat el, „a subliniat, din nou, nevoia de cooperare tot mai strânsă între actori care au aceeaşi perspectivă, în aceste regiuni, fie că este vorba de factori de decizie politică, de afaceri, reprezentanţi ai societăţii civile sau membri ai mediului academic”.

Aurescu a vorbit despre situaţia din regiunea Mării Negre şi cea a Balcanilor:

Regiunile Mării Negre şi Balcanilor sunt de asemenea afectate de o lipsă a dezvoltării economice, de conectivitate limitată, de fluxuri de schimburi economice slabe şi vulnerabile şi de nevoie urgentă de investiţii şi proiecte comune pragmatice. Acestea sunt motivele care fac cooperarea regională în partea noastră de lume mai importantă ca oricând”, a spus ministrul Afacerilor Externe, conform Agerpres.

ARTICOLE SIMILARE:

Ursula von der Leyen: Interconectorul Grecia-Bulgaria va aduce libertate față de Rusia în regiune

Președintele Comisiei pentru apărare: Aș vrea să văd cele 7 miliarde euro promise la Cernavodă cât mai repede puse pe masă

RIGC 2022: Viitorul securității energetice, hotărât la București, într-o întâlnire fără precedent