Skip to main content

Expoziția nucleară internațională (WNE) de la Paris – cel mai mare eveniment la nivel global pentru industrial nucleară civilă, potrivit organizatorilor – va avea loc între 8 și 10 decembrie 2020, în cele mai bune condiții pentru expozanți și participanți.

Chiar dacă evenimentul a fost amânat, pe fondul pandemiei, evenimentul va avea loc în același spațiu, Sala 7 a Centrului de expoziții Paris Nord Villepinte. Tema ediției din acest an va fi: „Industria nucleară, un partener cheie pentru o societate cu emisii scăzute de carbon”.

„Suntem recunoscători pentru mesajele numeroase de sprijin pe care le-am primit de la clienții și partenerii noștri. Noile date, precum și păstrarea locației inițiale sunt vești excelente în special pentru expozanții și participanții noștri internaționali. Ei vor putea să își prezinte soluțiile, beneficiind de cele trei zile de experiențe în acest spațiu special creat, modern și sigur”, au declarat Maurice Gourdault-Montagne, președinte al WNE, și Michel Filzi, CEO al Reed Exposition France, într-un comunicat.

Organizatorii WNE sunt conștienți de impactul acestor schimbări asupra programului personal și organizațional și au studiat calendarul internațional al evenimentelor dedicate energiei nucleare, pentru a se asigura că noile date sunt cele mai potrivite pentru comunitatea din toată lumea.

În plus, WNE plănuiește să profite de oportunitatea acestei noi planificări pentru a inova și a rămâne în contact cu membrii comunității nucleare, prin organizarea unor evenimente digitale alternative în perioada prevăzută inițial, din luna iunie. Un program va fi anunțat în săptămânile următoare.

  • GIFEN (www.gifen.fr), organizatorul WNE, este un sindicat profesionist care reunește circa 190 de actori din industria nucleară franceză, cu scopul de a facilita și cultiva relațiile dintre actori globali din industria nucleară civilă.

WNE este o oportunitate pentru toți actorii globali să se reunească timp de 3 zile și să participe la întâlniri cu experți internaționali recunoscuți. De asemenea, este un eveniment în timpul căruia lideri și decidenți ai sectorului își vor împărtăși viziunea și obiectivele. Mai multe detalii despre acest eveniment, la care NewsEnergy este partener media, găsiți pe pagina evenimentului.

(Foto: WNE 2018, sursa: www.world-nuclear-exhibition.com)

ARTICOLE SIMILARE:

EXCLUSIV: Povestea nucleariștilor de la Cernavodă care aprind, din izolare, lumina în România

Energie bună. Companiile energetice din România, un aliat puternic al sistemului medical în pandemia COVID-19

INTERVIU // Corneliu Bodea, Adrem: Industria energetică va fi pe locul trei ca impact negativ după turism și transporturi, din cauza COVID-19