Skip to main content

Future Energy Leaders (FEL) România, programul de tineret al Comitetului Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei (CNR-CME), celebrează anul acesta 10 de ani de activitate şi organizează cea mai mare conferinţă de leadership din România pentru tinerii din energie.

Alături de personalităţi marcante, reprezentanţi ai autorităţilor europene şi naţionale, reprezentanţi de top ai marilor companii din sectorul energetic, vor fi puşi în centrul atenţiei tinerii, atât prin aportul pe care aceştia îl au şi îl pot aduce în sectorul energetic, dar şi dezbătând modalităţi de a crea abilităţi şi competenţe, precum şi prin identificarea oportunităţilor pentru generaţia tânără, se arată într-un comunicat al FEL România.

  • Evenimentul FEL Awards Gala 2021 va avea loc în data de 14 octombrie 2021, începând cu ora 18:00.

Conform sursei citate, FEL Awards Gala 2021 reprezintă o sursă de motivaţie şi inspiraţie pentru tinerii din energie prin recunoaşterea meritelor şi al efortului depus. În acelaşi timp, vor fi promovate organizaţiile şi companiile care investesc în tânăra generaţie şi care apreciază implicarea angajaţilor în îndeplinirea misiunii organizaţiilor.

În cadrul FEL Awards Gala 2021 sunt pregătite 10 categorii de premii, prin intermediul cărora vor fi promovate rezultatele de impact ale generaţiei tinere.

  • Candidaturile tinerilor vor putea fi depuse până la data de 20 septembrie.

Future Energy Leaders România (FEL România) este programul de tineret al Comitetului Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei (CNR-CME) şi face parte din reţeaua globala a Future Energy Leaders, dezvoltată de World Energy Council.

CITEȘTE ȘI:

A fost lansat primul prototip de oraș sustenabil al viitorului din România, EFdeN Sustainable City