Skip to main content

Parlamentul European a adoptat azi, cu 486 de voturi pentru, 132 împotrivă și 10 abțineri, revizuirea așa-numitului Regulament privind partajarea eforturilor. Noul Regulament reduce nivelul maxim permis de emisii de gaze cu efect de seră din transporturi, clădiri și agricultură până în 2030 în statele membre.

Textul stabilește reduceri anuale obligatorii ale emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) pentru transporturile rutiere, încălzirea clădirilor, agricultură, micile instalații industriale și gestionarea deșeurilor pentru fiecare stat membru al Uniunii și reglementează în momentul de față circa 60% din toate emisiile din Uniune, a transmis instituția, într-un comunicat de presă.

  • Textul revizuit crește obiectivul de reducere a GES pentru 2030 de la 30% la 40% comparativ cu nivelurile din 2005. Pentru prima oară, toate țările Uniunii trebuie acum să reducă emisiile de GES cu 10%-50%, în funcție de țară. 
  • Obiectivele pentru 2030 ale fiecărui stat membru sunt stabilite în funcție de PIB-ul pe cap de locuitor și de raportul cost-eficacitate. De asemenea, statele membre vor trebui să garanteze anual că nu depășesc nivelul anual de emisii de gaze cu efect de seră alocate.

Legea asigură echilibrul între două imperative: necesitatea ca țările Uniunii să beneficieze de flexibilitate în contextul atingerii obiectivelor și necesitatea de a elimina lacunele existente pentru a asigura atingerea obiectivului global al Uniunii de reducere a emisiilor. Din acest motiv, textul limitează alocările de emisii pe care țările Uniunii le pot păstra pentru mai târziu din anii precedenți sau împrumuta de la anii ulteriori, iar cantitatea de emisii alocate pe care le pot comercializa cu alte state membre este și ea limitată.

Pentru a putea trage la răspundere statele membre, Comisia va publica diverse informații referitoare la măsurile luate la nivel național într-un formal ușor accesibil, așa cum a cerut Parlamentul.

Raportoarea Jessica Polfjärd (PPE, Suedia) a declarat următoarele după vot: „Prin această lege, facem un mare pas înainte spre atingerea obiectivelor climatice ale Uniunii. Noile norme referitoare la reducerea emisiilor naționale garantează că toate statele membre își aduc contribuția în acest sens și că eliminăm diverse lacune existente. Astfel, putem trimite un semnal clar că Uniunea Europeană intenționează cu adevărat să fie un lider mondial care susține o agendă climatică competitivă și eficientă.”

Așadar:

  • Toate țările Uniunii trebuie să reducă emisiile până în 2030 comparativ cu 2005
  • Fiecare țară a Uniunii va avea obiective de reducere a emisiilor în funcție de PIB-ul pe cap de locuitor și de raportul cost-eficacitate
  • Vor exista posibilități reduse de a comercializa, împrumuta și păstra pentru mai târziu alocările de emisii
  • Va exista o transparență crescută pentru că se vor publica informații referitoare la măsurile luate la nivel național

Etapele următoare

Textul trebuie să fie acum aprobat oficial de către Consiliu. El va fi apoi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și va intra în vigoare după alte 20 de zile.

Context

Regulamentul privind partajarea eforturilor face parte din pachetul „Pregătiți pentru 55 în 2030”, planul Uniunii Europene de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55% până în 2030 comparativ cu nivelurile din 1990, în conformitate cu Legea europeană a climei. Sursa: AICI.