Enel X România, companie membră a Enel X, divizia de servicii avansate de energie a Grupului Enel, a lansat astăzi cel mai mare plan de dezvoltare de infrastructură pentru mobilitatea electrică din țară. Planul vizează instalarea a circa 2.500 de puncte de încărcare în toate regiunile României, în perioada 2019-2023, în urma unor investiții totale de 15 până la 20 de milioane de euro.

Vrem să dărâmăm bariera infrastructurii în România, vrem să legăm țara de la est la vest, de la nord la sud, vrem să oferim șansa de a călători liber cu o mașină electrică. Prin acest plan ambițios de dezvoltare a unei infrastructuri extinse de încărcare în următorii cinci ani, vom contribui la un transport mai curat și mai sustenabil în toată România”, a declarat Marius Chiriac (foto), Director al Enel X România.

  • Primele puncte de încărcare vor fi instalate în 2019 în București, Timișoara și Constanța. Planul acoperă toate zonele României, astfel încât poziționarea și instalarea infrastructurii de încărcare să fie adaptată creșterii gradului de utilizare a vehiculelor electrice la nivelul gospodăriilor, al instituțiilor, precum și în rândul companiilor, ca urmare a cererii pentru flote. Circa 300 de puncte încărcare urmează să fie instalate în 2019.

„Astăzi, o mașină electrică e de până la trei ori mai eficientă decât una tradițională. Astăzi, mai toate modelele aflate în piață au o autonomie de 200 km, ceea ce acoperă cam 95% din nevoile noastre zilnice, deci e mai mult decât suficientă”, a adăugat Marius Chiriac, într-o conferință de presă.

Potrivit acestuia, costul unei baterii pentru mașinile electrice este astăzi de circa 200 de dolari/KWh.

„Așteptăm ca trendul de scădere să continue. Ne așteptăm ca în 2024 costul unei mașini electrice să atingă paritatea de preț cu o mașină convențională”, a adăugat directorul Enel X România.

Cât costă un drum până la mare cu mașina electrică față de cea pe carburant

  • Potrivit acestuia, pentru un drum până la mare de 230 km, estimând un consum de 7-8 litri/100 km la un autoturism pe carburant, costul este de 90 lei. Același drum costă aproximativ 35 lei cu o mașină electrică. În plus, tariful electricității la consumator e cu 50% mai mic decât în alte țări europene în România, ceea ce va facilita achiziția de mașini electrice.

El a adăugat că România are probabil cea mai bună schemă de sprijin din Europa pentru achiziția de automobile electrice, respectiv statul oferă 10.000 de euro pentru mașinile 100% electrice și 4.500 de euro pentru cele hibrid. „Programul dă roade. Vânzările din primele 9 luni au crescut de aproape trei ori față de 2017. Azi, una din 100 de mașini vândute în România este o mașină electrică”, a adăugat Marius Chiriac.

Potrivit acestuia, comportamentul consumatorului și al clientului de mașini electrice se va schimba. „Noțiunea de plin se va schimba. Noțiunea de plin nu va mai exista. Oamenii vor încărca acasă, la birou, de fiecare dată când vor ajunge într-o stație de încărcare, la fel cum facem cu telefonul – îl încărcăm de fiecare dată când avem nevoie. Sunt câteva țări în Europa unde 30-40% din vânzări sunt mașini electrice, iar acolo datele arată că mai mult de jumătate din încărcări se întâmplă acasă. Există iar un procent semnificativ de încărcări la birou. Celelalte 20% din încărcări vor fi când oamenii vor călători, vor merge la cumpărături, în oraș”, a mai declarat acesta.

Noile produse ce vor fi oferite de Enel X

Enel X România va oferi serviciul de instalare de infrastructură de încărcare către “Partenerii de Reîncărcare”, cum ar fi centre comerciale, supermarketuri, restaurante și hoteluri care doresc să atragă utilizatorii de vehicule electrice. Instalarea și mentenanța infrastructurii de încărcare nu presupune costuri pentru Partenerii de Reîncărcare, în schimbul punerii la dispoziție a locurilor de parcare.

Compania oferă un serviciu similar municipalităților care sunt interesate de îmbunătățirea calității aerului prin încurajarea mobilității electrice. Enel X România va sprijini autoritățile locale să identifice cele mai bune soluții, iar apoi va instala infrastructura de încărcare și va asigura mentenanța acesteia fără costuri pentru primării, pe locurile de parcare aflate pe domeniul public.

Infrastructura care va fi dezvoltată în România se bazează pe soluțiile de încărcare noi, inteligente, ale diviziei globale Enel X. Acestea sunt echipamente modulare, scalabile, livrabile ”la cheie” către consumatorii individuali, companii și instituții. Este prevăzută instalarea de stații cu putere de 22 kW (Quick), 50 kW (Fast) și peste 150 kW (Ultrafast).

Noile produse fac parte din recent lansata gamă “Juice Family”:

  • JuicePole: stație de încărcare ce va fi instalată în orașe, facilitând experiența de încărcare cu ajutorul noului ecran și integrării cu aplicația Enel X Recharge. Aceasta poate asigura încărcarea simultană a două vehicule, prin curent alternativ, și este echipată cu cele mai noi tehnologii de conectivitate. Juice Pole poate fi activat cu ajutorul Enel X Recharge App, care permite utilizatorilor să identifice o stație din apropiere, să rezerve un punct de încărcare, precum și să monitorizeze încărcarea bateriei în timp real, prin intermediul telefonului mobil.
  • JuiceBox: noua stație tip box care poate fi instalată la locuințe individuale, fiind disponibilă și în versiune comercială pentru încărcarea flotelor de vehicule.
  • JuiceLamp: soluția creată de Enel X care integrează infrastructura de iluminat public cu cea de încărcare. Aceasta este o ”lampă LED inteligentă” care, pe lângă asigurarea unei eficiențe ridicate și a controlului de la distanță, oferă posibilitatea de a încărca două vehicule în același timp. JuiceLamp poate fi de asemenea configurată pentru supraveghere video, monitorizarea calității aerului, conectivitate prin fibră optică sau Wi-Fi urban.

Foto: NewsEnergy