Owner&Founder NewsEnergy.ro
Teodora Vasâlca-Cimpoi
Mi-am început cariera în presa economică în 2005, perioadă în care m-am specializat în sectorul Energie. În acești ani, am colaborat cu unele dintre cele mai importante instituții de presă scrisă din România: Curierul Național, Mediafax, Adevărul, Evenimentul Zilei, Capital, România Liberă. Despre pasiunea mea pentru sectorul energetic am povestit într-un interviu inclus în Volumul II din seria „Seniorii energiei. Dialoguri de suflet”, realizat de Elena Ratcu, publicat la Editura AGIR sub egida World Energy Council și lansat în luna mai 2018. Totodată, am contribuit ca autor la realizarea Caietului documentar „Energia. Concepte și instrumente operaționale” (2018), publicat de Editura Club România.
În 2018, am fondat NewsEnergy.ro, cu scopul de a contribui la o informare de calitate a publicului despre energie & climă. În 2021, platforma media a fost nominalizată Ambasador al Pactului Climatic de către Comisia Europeană.
În prezent, sunt și Expert Comunicare pentru Energie și Climă la EM360 Group, co-producător și moderator Energy Trends – o serie de dezbateri video dedicate tranziției energetice realizate la EM360 Studio.
TRAININGURI ȘI CONFERINȚE
- Noiembrie 2022: participare la proiectul ”Știința și Jurnalismul pentru Climă”, derulat de InfoClima
- Septembrie – Octombrie 2022: participare la Climate Change Summit 2022 (București), ca expert în grupurile de lucru pentru realizarea raportului raportul „Scenarii climatice pentru România 2030” și ca moderator al panelurilor: „Can renewables be a long term solution?”, „Towards a green & digital economy in Romania”
- Martie 2022: Berlin Energy Transition Dialogue (BETD) Media Fellowship, organizat de Ambasada Republicii Federale Germania
- Februarie 2021: Training „Jurnalism de soluții” organizat de Transitions, printr-un program dedicat jurnaliștilor din Europa Centrală și de Est
- Iunie 2019: Speaker la evenimentul „Right to Energy Coalition Forum” în Bruxelles, pe tema „Reporting on energy poverty”, la invitația EnAct
- Aprilie 2019: Training „Jurnalism de soluții” organizat de Transitions, printr-un program dedicat jurnaliștilor din Europa Centrală și de Est; bursă de documentare
- Decembrie 2010: Trainingul „Guvernanţa şi rolul jurnaliştilor de a supraveghea activitatea guvernamentală”, printr-o bursă oferită de Thomson Reuters Foundation (Londra)
- Septembrie 2017: Cursul avansat Energie pentru jurnaliști, organizat de Energy Policy Group (București)