Nava-școală a României, velierul „Mircea”, a plecat din Constanța către New York, unde va participa la unul dintre cele mai ample evenimente maritime organizate vreodată, ce va reuni cea mai mare flotilă de veliere din lume organizată vreodată, în contextul aniversării a 250 de ani de la fondarea Statele Unite ale Americii.
Velierul „Mircea” a plecat, pe 16 aprilie, din portul Constanța pentru a se alătura flotei internaționale din portul New York, cu scopul de a marca evenimentul Freedom250, întâmpinând Statuia Libertății, potrivit unui comunicat de presă al Ambasadei SUA în România transmis redacției.

Photo Courtesy of OpSail 2000 – credit: https://sail4th.org/
Atașatul naval al Ambasadei SUA în România, comandorul Justin Dargan, a participat la ceremonia de la Constanța care a marcat plecarea navei “Mircea” în marșul său internațional de instrucție. Programată să aibă loc în perioada 16 aprilie – 16 septembrie, călătoria va include escale în cinci porturi americane: Miami, Norfolk, Baltimore, New York și Boston.
„Pe măsură ce America se pregătește să celebreze cea de-a 250-a sa aniversare, așteptăm cu nerăbdare să întâmpinăm nava “Mircea” și echipajul său în Statele Unite pentru această sărbătoare istorică”, a declarat ambasadorul SUA în România, Darryl Nirenberg.
„Participarea României la inițiativa Freedom 250 subliniază puterea durabilă a parteneriatului nostru și a patrimoniului nostru maritim comun, în timp ce națiunile aliate se reunesc pentru a onora angajamentul nostru față de libertate și democrație.”
Velierul „Mircea” urmează să sosească la New York de Ziua Independenței, unde va rămâne andocat timp de patru zile înainte de a-și continua drumul spre ultima oprire, portul Boston. Anterior sosirii în New York, nava va atinge continentul american în portul Miami, pe 13 iunie, și va staționa, timp de peste o săptămână, între porturile Miami, Norfolk, și Baltimore. Nava va părăsi coasta americană pe 16 iulie 2026.
„Mircea” – „Ambasador al României sustenabile”

Nava „Mircea” – photo credit: Redacția Mass-Media a Forțelor Navale & Compartimentul Informare și Relații Publice al Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”
Velierul „Mircea”, navă-școală a Marinei Române, este un vas cu trei catarge, cu o lungime de aproximativ 82 de metri, având portul de origine în Constanța. Nava dispune de 23 de vele, cu o suprafață totală de circa 1.750 de metri pătrați.
Construită în 1938 la Hamburg, „Mircea” face parte dintr-o clasă de nave similare unor veliere celebre precum USCGC Eagle (Statele Unite), Gorch Fock (Germania) și NRP Sagres (Portugalia).
De-a lungul timpului, nava a participat la numeroase evenimente maritime internaționale, inclusiv la edițiile anterioare ale OpSail din New York, fiind considerată un simbol al tradiției navale românești și un ambasador al României pe mările lumii.
- Mai multe informații despre festivitatea Sail4th 250 sunt disponibile accesând https://sail4th.org/.

Photo credit: https://www.facebook.com/nava.scoala.mircea
Velierul, ce poartă cu mândrie titlurile de „Ambasador Onorific în Serviciul României” și de „Ambasador al României sustenabile” va parcurge aproximativ 14.000 de mile marine și va executa escale în 15 porturi din Italia, Spania, Portugalia, Statele Unite ale Americii, Puerto Rico, Canada, Tunisia, Grecia și Turcia.
Începând din 31 mai 2022, Nava Școală Mircea își completează vocația de diplomație navală cu cea de Ambasador al României sustenabile, titlu ce i-a fost acordat de Guvernul României, prin intermediul coordonatorului Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă.
La bord se află un echipaj format din peste 180 de membri, dintre care 75 sunt cadeți din anul al II-lea de la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” și 19 sunt studenți străini de la academii navale din zece țări partenere (Bulgaria, Franța, Grecia, Italia, Marea Britanie, Norvegia, Polonia, Portugalia, Spania și Turcia), care se vor alătura cadeților români pe parcursul marșului.
Acesta este al patrulea marș transatlantic executat de nava-școală „Mircea” până în Statele Unite ale Americii, după cele din anii 1976, 2004 și 2009, potrivit informațiilor publicate de Academia Navală „Mircea cel Bătrân”.
(Main photo: Courtesy of OpSail 2000 – credit: https://sail4th.org/)
