Asociația pentru Cooperare și Sustenabilitate în Energie în zona Mării Negre (BESCA) și-a desemnat Consiliul de Administrație, consolidând rolul platformei în facilitarea investițiilor transfrontaliere și a cooperării în sectorul energiei regenerabile. Totodată, asociația a formalizat un parteneriat strategic cu Asociația pentru Sisteme de Stocare a Energiei din Turcia (EDSIS), în sprijinul comunităților de membri ale celor două organizații.

Mesut Guler, CEO Enexus
Consiliul reunește lideri cu experiență în tranzacții energetice, structurare juridică și dezvoltarea proiectelor de stocare. Echipa de conducere îi include pe Mesut Güler, CEO Enexus Holding și Președinte BESCA, Serdar Çırak, Chief Legal Officer al Yeşilyurt Energy Group, și Can Tutaşı, Președinte al Energy Storage Systems Association (EDSIS), potrivit unui comunicat de presă al BESCA.
Numirea Consiliului are loc într-un context de accelerare a investițiilor în energie la nivel regional și pe fondul presiunilor geopolitice care au transformat securitatea energetică într-un factor central în deciziile de investiții din regiunea Mării Negre.
„Sectorul energiei regenerabile este deja un motor de creștere economică în regiunea Mării Negre, esențială pentru securitatea energetică a Europei. Investitorii care se extind în România și în regiune au nevoie de încredere în piață și de repere clare pentru a aloca capitalul eficient. BESCA oferă cadrul necesar pentru a susține acest proces”, a declarat Mesut Güler, Președinte BESCA.
Prezența Yeşilyurt Energy Group în Consiliu reflectă profilul investitorului pe care BESCA este construită să îl servească, respectiv jucători industriali care conduc tranziția energetică. Recunoscută drept una dintre primele 500 de companii din Turcia, grupul operează în Europa Centrală și de Sud-Est, intrând pe piața românească cu un proiect solar de 49 MW și explorând noi oportunități de extindere.

Serdar Çırak, Chief Legal Officer Yeşilyurt Energy Group – sursa foto: BESCA
„Pe măsură ce activitatea investițională se intensifică în piețele emergente de energie regenerabilă, capacitatea de a structura corect proiectele încă din fazele inițiale devine esențială. Prin BESCA, oferim actorilor relevanți perspectiva necesară pentru a transforma interesul în proiecte bancabile și active operaționale”, a adăugat Serdar Çırak, Chief Legal Officer, Yeşilyurt Energy Group și membru Consiliu de Administrație BESCA.
Prezența EDSIS la nivel de Board evidențiază rolul tot mai important al stocării de energie în susținerea dezvoltării capacităților regenerabile și în asigurarea stabilității sistemului energetic.
„Stocarea energiei devine un element esențial în modul în care proiectele sunt concepute și finanțate. Perturbările din lanțurile globale de aprovizionare au demonstrat că reziliența sistemului este un criteriu de investiție. BESCA creează contextul necesar pentru alinierea tehnologiei, capitalului și nevoilor pe termen lung ale sistemului, în piețe aflate în expansiune accelerată”, spune C. Can Tutaşı, Președintele Asociației pentru Sisteme de Stocarea Energiei (EDSIS) și membru Consiliu de Administrație BESCA.
Colaborare pentru investiții transfrontaliere în stocare
În acest context, cele două organizații vor colabora pentru a sprijini membrii prin schimb de informații privind investițiile transfrontaliere în stocare, implicare coordonată cu dezvoltatori și finanțatori, precum și participare comună în platforme regionale de dialog.
Consiliul a fost prezentat oficial în cadrul SolarEX Istanbul, în aprilie 2026, unul dintre cele mai importante evenimente regionale dedicate energiei regenerabile, unde asociația a organizat primul său panel internațional, axat pe cooperarea româno-turcă în sectorul solar.
Consiliul este susținut de o echipă executivă condusă de Alina Ștefan, CCO Enexus, membru fondator și Director Executiv BESCA.
Despre BESCA
Asociația pentru Cooperare și Sustenabilitate în Energie în zona Mării Negre (BESCA) este o platformă cu sediul în București, care conectează investitori, dezvoltatori de proiecte, furnizori de tehnologie și consultanți activi pe piața energiei regenerabile din România și în regiunea Mării Negre. Asociația sprijină accesul pe piață, parteneriatele transfrontaliere și cooperarea structurată între actorii din România și Turcia, cu extindere graduală către alte piețe din regiune.
CITEȘTE ȘI:
