Meseria de dispecer energetic este una dintre cele mai puțin vizibile, dar și dintre cele mai importante pentru funcționarea Sistemului Energetic Național. În contextul nevoii tot mai mari de specialiști, companiile și universitățile încearcă să atragă tineri către o profesie care presupune decizii în timp real, responsabilitate și reziliență.
În acest context, Asociația Inginerilor Energeticieni și Electricieni (AIEE) a încheiat cea de-a treia ediție a proiectului „Dispecer pentru o zi”, o inițiativă prin care studenții au avut ocazia să descopere din interior activitatea celor care coordonează funcționarea sistemului energetic.
La ediția din acest an au participat 15 studenți de la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca și Universitatea Politehnica Timișoara. Pe parcursul programului, aceștia au petrecut timp în unele dintre cele mai importante centre de comandă din sectorul energetic românesc: Dispecerul Energetic Național (DEN), Rețele Electrice România, Distribuție Energie Electrică România, Hidroelectrica, Enevo Group și NOVA Power and Gas.
Ei au văzut astfel cum sunt luate deciziile care mențin în echilibru sistemul energetic și asigură alimentarea cu energie electrică a consumatorilor.
„Ei trebuie să țină lumina aprinsă”
În cadrul evenimentului de închidere, Virgiliu Ivan, directorul Dispecerului Energetic Național, a descris valorile care definesc această profesie.
„Dispecerii nu se dau niciodată la o parte. Ei trebuie să țină lumina aprinsă, să fie dedicați, rezilienți și capabili să facă față presiunii și responsabilității. Vă invit să veniți în familia dispecerilor!”, le-a transmis acesta studenților.
Rolul dispecerilor a devenit și mai important în ultimii ani, pe măsură ce sistemul energetic integrează volume tot mai mari de energie regenerabilă, iar operarea rețelelor necesită decizii rapide și coordonare permanentă între producători, operatori de transport și distribuție, consumatori și piețele de energie.
Corina Popescu, Președinte al Consiliului de Administrație al Moldelectrica și Vicepreședinte Enevo Group, a transmis la rândul său: „Dispecerii sunt adevărații dirijori ai sistemului energetic. Este o profesie care cere competență, echilibru și o dedicare care depășește adesea programul de lucru, sărbătorile sau timpul petrecut alături de familie. Dispecer pentru o zi este un proiect pe care îl urmăresc cu drag și pe care îl susțin, având convingerea că viitorul energetic depinde de oamenii pe care reușim să îi inspirăm astăzi.”
La eveniment au participat și au luat cuvântul:
- Luca Iacobici – Director Tehnic, Sucursala Transelectrica Timișoara;
- Laurențiu Balint – Dispecer, DET Cluj;
- Gabriel Galaczi – Șef Dispecer, Rețele Electrice România – Regiunea Muntenia;
- Corneliu Alexandru – Șef Dispecerat Înaltă Tensiune Ploiești;
- Iulian Tudor – Șef Serviciu Dispecerat;
- Valentin Porumb – Manager Exploatare Energie Electrică, Nova Power & Gas;
- Alexandru Vișoiu – Șef Dispecerat DLC Enevo;
- Prof. dr. Ion Triștiu – Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București;
- Prof. dr. Attila Simo – Universitatea Politehnica Timișoara.
O profesie discretă, dar critică pentru securitatea energetică
Președintele AIEE, Mircea Bițoiu, a explicat că proiectul a fost lansat tocmai pentru a răspunde nevoii de specialiști din sectorul energetic.
„Dispecer pentru o zi a venit ca un răspuns la nevoia de specialiști din sectorul energetic. Meseria de dispecer este una complexă, dar accesibilă oricărui tânăr serios, bine pregătit și motivat. Faptul că interesul este atât de mare atât din partea studenților, cât și a profesioniștilor care îi formează, ne arată că trebuie să continuăm și să dezvoltăm acest proiect”, a declarat acesta.
În cadrul evenimentului a fost marcată și aniversarea a 71 de ani de activitate a Dispecerului Energetic Național, instituție care are un rol central în siguranța și funcționarea Sistemului Energetic Național.
Participanții au amintit, de asemenea, că pe 16 iunie se împlinesc 101 ani de la nașterea Herminei Albert, primul dispecer energetic-șef din România, personalitate care a avut un rol important în dezvoltarea activității de dispecerizare energetică.
O experiență care poate influența alegerea unei cariere

Trofee parteneri Dispecer pentru o zi – sursa: AIEE
Potrivit organizatorilor, studenții au avut acces direct la activitatea desfășurată în dispeceratele energetice și au putut observa modul în care sunt gestionate în timp real situațiile din sistem.
Experiența a fost apreciată de participanți, care spun că au dobândit o perspectivă mult mai clară asupra unei profesii despre care se vorbește rar, dar care are un impact direct asupra siguranței alimentării cu energie.
„A fost o experiență unică să vedem pe viu activitatea unui dispecer energetic. Plecăm cu o perspectivă mult mai clară asupra acestei profesii și asupra oportunităților pe care le oferă”, au transmis studenții participanți.
Într-un sector care se confruntă cu provocarea reînnoirii generaționale și cu o competiție tot mai mare pentru specialiști, inițiative precum „Dispecer pentru o zi” încearcă să aducă mai aproape de tineri una dintre profesiile esențiale pentru funcționarea sistemului energetic modern.
CITEȘTE ȘI:
Transelectrica investește în solar, stocare și securitate cibernetică, cu fonduri din PNRR
