Autor: Raluca Petcu, coordonatoarea campaniei de combustibili fosili la Bankwatch România
Când o mină de cărbune se închide, impactul ei asupra mediului ar trebui să se încheie. În realitate, chiar și după încetarea exploatării, minele de cărbune pot continua ani sau chiar decenii la rând să emită metan – un gaz cu efect de seră mult mai puternic decât dioxidul de carbon, cu efecte semnificative asupra climei, dar și cu implicații sociale, economice și de sănătate publică importante.
Limitarea emisiilor de metan poate părea un subiect tehnic. În realitate, captarea acestui gaz reduce impactul asupra climei, transformă o resursă risipită într-o sursă de energie și diminuează riscurile generate de eliberarea necontrolată a metanului.
În România, această sursă invizibilă de poluare rămâne insuficient discutată, iar gestionarea emisiilor de metan lipsește din planurile de închidere a minelor din Valea Jiului, deși noul Regulament european privind metanul impune monitorizarea și reducerea acestor emisii.
Minele de cărbune, sursă majoră de poluare cu metan
După mai bine de 150 de ani de exploatare a cărbunelui, România se află într-un amplu proces de tranziție energetică și de renunțare treptată la această sursă de energie. În prezent, mai sunt în funcțiune patru mine subterane de huilă în Valea Jiului, precum și exploatările de suprafață de lignit concentrate în bazinul Oltenia. În același timp, România are peste 170 de situri miniere de cărbune dezafectate, închise și abandonate.
Chiar și după închiderea unei mine, metanul nu dispare. Gazul rămas în galeriile subterane și în straturile de cărbune poate continua ani sau chiar decenii să migreze spre suprafață prin puțurile insuficient etanșate și fisurile din rocă, fiind eliberat în atmosferă, semnalează Ember, într-un raport publicat recent.
Așa-numitul metan de mină abandonată este considerat una dintre cele mai importante surse de emisii din sectorul cărbunelui. Specialiștii atrag atenția că cea mai mare parte a emisiilor provine tocmai din minele abandonate.
Înțelegerea dimensiunii reale a fenomenului în România, la fel ca în multe alte state, rămâne o provocare. Potrivit raportului Methane Emissions in Romania’s Energy Sector (aprilie 2026), elaborat în cadrul proiectului “Implementing the EU Methane Emission Regulation in Romania and Czechia (I-MER)”, emisiile de metan provenite atât din minele de cărbune active, cât și din cele abandonate sunt insuficient cuantificate în România.
Estimările actuale se bazează în principal pe factori generici de emisie, nu pe măsurători directe, ceea ce generează un grad ridicat de incertitudine. Evaluările preliminare sugerează că emisiile reale ale minelor active ar putea fi mai mari decât cele raportate oficial. Cele provenite din minele subterane abandonate sunt probabil cele mai semnificative, însă rămân nemăsurate.
În lipsa unor măsurători sistematice, o analiză Ember estimează că emisiile de metan provenite din minele subterane de cărbune depășesc 200.000 de tone anual, aproximativ dublu față de cele generate de industria petrolului și gazelor. Cele mai multe emisii provin chiar din minele abandonate.
De ce e importantă reducerea emisiilor de metan?
Metanul este al doilea cel mai important gaz cu efect de seră după dioxidul de carbon și are o putere de încălzire a atmosferei de peste 80 de ori mai mare decât CO₂, într-un orizont de timp de 20 de ani. Spre deosebire de CO₂, care persistă în atmosferă timp de secole, metanul se descompune rapid – în aproximativ 10 – 12 ani. Tocmai de aceea, reducerea emisiilor de metan este considerată una dintre cele mai rapide și eficiente măsuri pentru limitarea încălzirii globale.
La nivel global, Agenția Internațională pentru Energie (IEA) estimează că exploatarea cărbunelui este a doua cea mai mare sursă de emisii de metan din sectorul energetic, după petrol și înaintea gazelor naturale (Global Methane Tracker, 2026). O mare parte a acestor emisii provine din minele subterane.
În acest context, Regulamentul european privind metanul introduce obligații clare privind monitorizarea, raportarea și reducerea emisiilor provenite din minele active, închise și abandonate – pentru a reduce impactul climatic, dar și prevenirea unor accidente în subteran.
Statele membre, inclusiv România, trebuie să realizeze și să actualizeze periodic un inventar al minelor, să desemneze entitățile responsabile pentru monitorizarea și reducerea emisiilor, să efectueze măsurători sistematice ale metanului și să elaboreze planuri concrete de atenuare.
În situațiile în care nu poate fi identificat un operator responsabil cu resurse financiare suficiente, responsabilitatea revine statului, conform studiului “Punerea în aplicare în România a Regulamentului UE privind metanul. Un ghid practic pentru autoritățile publice” (Ecologic Institute, 2025). Primele obligații au început deja să se aplice în 2025.
Ce se întâmplă cu metanul după închiderea minelor din Valea Jiului?
Minele subterane din Valea Jiului sunt în proces de închidere, cu susținerea unui ajutor de stat aprobat de Comisia Europeană în valoare de 800 de milioane de euro.
Conform planului actual, la Lonea și Lupeni au avut loc lucrările de punere în siguranță, iar minele ar fi trebuit închise și ecologizate până la finalul acestui an. Totuși, se pare că închiderea este întârziată, fără ca autoritățile să comunice un nou calendar. Pentru Vulcan și Livezeni, punerea în siguranță este programată până în decembrie 2030, iar închiderea definitivă – până la sfârșitul anului 2032.
În ciuda fondurilor ce vor fi cheltuite, procesul riscă să rămână incomplet, dacă emisiile de metan continuă după închiderea exploatărilor.
În procesul de închidere, metanul este tratat în principal din perspectiva siguranței miniere. Una dintre etapele lucrărilor este „punerea în siguranță a zăcământului”, care presupune exploatarea cărbunelui expus riscului de autoaprindere și evacuarea metanului. Acest gaz nu este privit ca o sursă importantă de impact climatic și nici ca o resursă energetică ce ar putea fi valorificată.
Documentele disponibile și răspunsurile oficiale oferă o imagine neclară privind captarea și utilizarea metanului de mină. Date istorice precum cele din acest studiu din 2008 arată că metanul era captat prin stații de degazare la patru dintre cele șapte mine din Valea Jiului, însă cea mai mare parte ajungea în atmosferă prin sistemele de ventilație. Mai puțin de 20% din metan era captat, iar o proporție și mai redusă era valorificată energetic.
La mina Lupeni, gazul metan a fost utilizat pentru producerea energiei încă din 1974, printr-o centrală proprie de 35 MW, aflată în funcțiune până la închiderea exploatării, conform autorizației de mediu din 2024.
Mai mult, studiul mai sus citat propunea captarea metanului de la toate minele din Valea Jiului și valorificarea lui la centrala Paroșeni. Deși soluția era cunoscută de aproape două decenii, aceasta nu a fost niciodată pusă în practică.
Un răspuns transmis Bankwatch România de către Complexul Energetic Valea Jiului (CEVJ) ridică mai multe semne de întrebare decât oferă clarificări. Compania confirmă existența stațiilor de degazare la Livezeni, Vulcan și Lupeni, însă afirmă că la Lupeni debitul de gaz nu este captat, deși alte documente indică contrariul. Totodată, CEVJ precizează că sistemul de degazare de la Livezeni a fost oprit în vederea închiderii minei, iar la Vulcan metanul captat este utilizat într-o centrală proprie de 580 kW, potrivit datelor din autorizația de mediu.
Compania nu a comunicat ce cantități de metan sunt captate și utilizate sau câte sunt eliberate în atmosferă. Aceste informații nu se regăsesc nici în autorizațiile de mediu ale exploatărilor miniere, deși sunt esențiale pentru evaluarea impactului climatic și pentru planificarea măsurilor de reducere a emisiilor.
Imaginea de ansamblu este, astfel, una incompletă. Există dovezi că o parte din metan a fost captată și utilizată de-a lungul timpului, însă cea mai mare parte a fost eliberată în atmosferă. Deși diverse studii au propus soluții pentru captarea și valorificarea acestui gaz, acestea nu au fost implementate în mod sistematic.
CEVJ a mai transmis la solicitarea Bankwatch România că după închidere „există posibilitatea ca metanul să fie emanat în atmosferă și pot fi avute în vedere activități de măsurare„. Cu alte cuvinte, deși este prevăzută monitorizarea emisiilor, nu sunt planificate măsuri concrete pentru captarea și valorificarea metanului după închiderea exploatărilor.
Această abordare ridică semne de întrebare și din perspectiva respectării Regulamentului european privind metanul, care urmărește limitarea emisiilor provenite inclusiv din minele abandonate. Ember estimează că cea mai mare reducere a emisiilor de metan din sectorul cărbunelui ar putea proveni tocmai din captarea gazului emis de minele închise.
În prezent, doar pentru mina Lupeni au început procedurile de obținere a acordului de mediu pentru închidere și ecologizare. Memoriul tehnic prevede măsurarea emisiilor de metan, însă nu include măsuri privind captarea sau valorificarea acestora.
Din sursă de poluare în resursă de energie
Captarea și valorificarea emisiilor de metan din minele de cărbune reprezintă nu doar o măsură de protecție a climei, ci și o oportunitate economică, contribuind la diminuarea risipei de resurse. În funcție de calitatea gazului și de infrastructura disponibilă, metanul recuperat din mine poate alimenta centrale de cogenerare, sisteme de termoficare sau chiar poate fi introdus în rețeaua de gaze.
La nivel european, există proiecte care au demonstrat că astfel de investiții pot fi profitabile. Țări precum Polonia, Germania și Franța au implementat sisteme extrem de eficiente de degazificare pentru captarea metanului din minele de cărbune, reușind să capteze până la 60% din metanul emis de minele de cărbune, potrivit datelor Ember. În Marea Britanie funcționează deja 16 instalații care valorifică metanul provenit din mine abandonate, iar în Franța astfel de proiecte sunt dezvoltate de peste patru decenii, fiind susținute prin mecanisme de sprijin și facilități fiscale.
În România, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă (INSEMEX) derulează un proiect internațional dedicat identificării unor soluții pentru gestionarea metanului din minele abandonate. Aceste soluții pot oferi un punct de plecare pentru integrarea măsurilor de monitorizare și captare în procesul de închidere a minelor din Valea Jiului.
Protecția mediului nu se încheie odată cu exploatarea
Închiderea unei mine nu înseamnă doar oprirea exploatării cărbunelui. Înseamnă și asumarea responsabilității pentru impactul pe care aceasta îl poate avea asupra mediului în anii care urmează. Monitorizarea emisiilor de metan, captarea acestora și întreținerea infrastructurii post-închidere sunt esențiale atât pentru reducerea impactului climatic, cât și pentru prevenirea accidentelor de mediu.
Accidentul recent de la depozitul de cenușă al centralei Paroșeni, soldat cu deversări în râul Jiu – cu un impact major asupra mediului, după cum arată Apele Române – demonstrează că închiderea unei exploatări nu înseamnă sfârșitul obligațiilor de mediu. Dimpotrivă, infrastructura rămasă necesită monitorizare și mentenanță pe termen lung pentru a preveni noi incidente.
O tranziție energetică incompletă?
Abordarea schimbărilor climatice nu înseamnă doar renunțarea la combustibilii fosili, ci și grija ca infrastructura construită în jurul acestora să nu continue să producă efecte asupra mediului după închiderea exploatărilor. De aceea, planificarea închiderii minelor și gestionarea lor pe termen lung sunt la fel de importante ca oprirea producției.
În acest context, implementarea Regulamentului european privind metanul nu reprezintă doar o obligație de conformare, ci și o oportunitate pentru România de a transforma procesul de închidere a minelor într-unul cu adevărat complet: unul care reduce nu doar producția de cărbune, ci și impactul climatic al exploatărilor abandonate.
O mină nu este cu adevărat închisă dacă va continua să emită metan.
(sursa foto: Pixabay.com)
CITEȘTE ȘI:
