Modernizarea și digitalizarea rețelelor electrice trebuie să includă măsuri de protecție cibernetică încă din etapa de proiectare, iar asigurarea securității este o responsabilitate fundamentală a managementului, a declarat directorul general al Distribuție Energie Electrică România (DEER), Mihaela Suciu. Ea a avertizat că soluțiile necesare pentru continuitatea alimentării nu pot aștepta următorul buget.
„Modernizarea, digitalizarea rețelelor este cea mai importantă activitate a noastră, dar nu se poate face fără protejarea rețelelor încă din etapa de proiect”, a spus Mihaela Suciu, joi, la deschiderea Forumului de Securitate Cibernetică în Energie, organizat de DEER la Cluj-Napoca.
Mesajul său către conducerile companiilor energetice și autorități a fost unul de urgență: protejarea infrastructurii este o condiție pentru funcționarea sistemului, indiferent de discuțiile despre prețul electricității.
„Siguranța în alimentare nu așteaptă următorul buget. Avem nevoie astăzi, poate chiar ieri, de soluții. Avem nevoie de implicare și avem nevoie să înțelegem că fără astfel de soluții nu putem vorbi de energie electrică nici ieftină, nici scumpă”, a declarat directorul general al DEER.
Protejarea rețelelor, o responsabilitate comună
Mihaela Suciu a subliniat că securitatea rețelelor de distribuție trebuie asumată la nivel de management, având un rol direct în asigurarea continuității alimentării cu energie electrică. Ea a insistat și asupra cooperării dintre organizațiile implicate în protejarea infrastructurii.
„Noi organizăm în fiecare an acest forum, dintr-o convingere a mea și a echipei DEER că protejarea rețelelor de distribuție se face împreună. Doar împreună putem să ne protejăm de atacatori și putem să avem o rețea sigură și care să stea neclintită în fața atacatorilor”, a afirmat aceasta.
Cea de-a patra ediție a Forumului de Securitate Cibernetică în Energie are loc în perioada 29–30 octombrie, la Cluj-Napoca, și reunește reprezentanți ai autorităților, companiilor energetice, industriei de tehnologie și mediului universitar.
Dezbaterile vizează protejarea infrastructurilor critice, gestionarea riscurilor cibernetice și răspunsul la incidente, precum și pregătirea specialiștilor și impactul inteligenței artificiale asupra competențelor profesionale.
- NewsEnergy este partener media al evenimentului.
Un atac nu se poate rezolva doar de echipa de IT, ci sunt numeroase departamente implicate, iar rolul managementului e important, a declarat, în cea de-a doua zi a forumului, Eusebiu Rotaru, Director Direcția Sisteme Informatice și Automatizări DEER.
Potrivit acestuia, AI este o unealtă de apărare la incidentele cibernetice, dar deciziile se iau obligatoriu de oameni.
„AI trebuie folosită, așa cum și atacatorii o folosesc, pentru a-ți aduce informații, a detecta anomaliile și a putea ca factorul uman să ia decizia”, a subliniat Eusebiu Rotaru.
Integrarea securității cibernetice încă din proiectarea rețelelor este susținută și de Eurelectric, organizația industriei europene de electricitate. Aceasta recomandă includerea măsurilor de protecție în toate etapele dezvoltării sistemelor și aplicarea unor standarde stricte inclusiv furnizorilor de tehnologie și partenerilor din lanțul de aprovizionare, pentru a preveni vulnerabilitățile.
Eurelectric subliniază și necesitatea schimbului de informații în timp real între companii, autorități de reglementare și agenții specializate. Monitorizarea comună a amenințărilor, exercițiile de securitate cibernetică și cooperarea transfrontalieră sunt printre măsurile recomandate pentru protejarea infrastructurii electrice europene.
CITEȘTE ȘI:
DEER are un buget record de investiții în 2026: 1,48 miliarde de lei pentru rețeaua electrică
Piaxo analizează deschiderea unor noi centre R&D în România și extinderea în industria de apărare




