Unitatea 2 de la Cernavodă a fost deconectată automat joi dimineață de la sistemul energetic național, după ce a apărut o problemă la partea clasică a centralei, a transmis compania Nuclearelectrica. Aceasta este a treia defecțiune a reactorului din acest an, cea mai recentă apărând duminică, în urmă cu patru zile. În urma problemelor de duminică, premierul Viorica Dăncilă a trimis Corpul de Control la Cernavodă, pentru a investiga cauzele.
Cosmin Ghiță, directorul general al Nuclearelectrica, a declarat în urmă cu câteva minute la un post TV că marți a fost demarată o anchetă a Corpului de Control al premierului. „Momentan verifică respectarea procedurilor de către centrală, procedurile manageriale și de control al calității”, a explicat Cosmin Ghiță.
De asemenea, el a precizat că în paralel a declanșat o analiză pe partea tehnică și va încerca să aducă un auditor extern, care să verifice partea clasică a centralei și să ofere SNN o opinie independentă asupra problemelor.
Operatorul centralei de la Cernavodă a transmis și un comunicat, la ora 10.00: „SN Nuclearelectrica SA (“SNN”) anunță că Unitatea 2 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Național în dimineața zilei de 29 martie 2018, ca urmare a apariției unei disfunctionalități la un sistem electric de proces, partea clasică, nu cea nucleară a centralei. Specialiștii investighează cauza și vor efectua lucrările necesare de remediere în conformitate cu procedurile aferente industriei nucleare specifice în astfel de situații.
Nu există o legatură cauzală între reducerea de putere a Unității 2 din data de 25 martie 2018 și deconectarea automată a reactorului de astăzi, 29 martie 2018. Deconectarea automată a reactorului de la SEN este prevazută și realizată prin sisteme de protecție prevăzute în proiect în anumite situații, așadar reprezintă un comportament conservativ, procedurat fără impact asupra securității nucleare.
Deconectarea automată a reactorului de la SEN și lucrările de remediere a sistemului electric de proces nu au impact advers asupra personalului, populației și mediului înconjurător, fiind realizate cu respectarea normelor de securitate nucleară și procedurilor aplicabile”.
Datele Dispecerului Energetic Național arată că unul dintre cele două reactoare a ieșit din sistem joi dimineață la ora 03.24, fiind compensat la scurt timp de Hidroelectrica.
Duminică, ambele reactoare de la Cernavodă au avut probleme, în urma cărora Unitatea 1 a fost oprită, iar la Unitatea 2 s-a redus puterea la 55% (aproximativ 300 MW). „Reducerea de putere a Unității 2 CNE Cernavodă este cauzată de necesitatea înlocuirii unei piese (rulment) la motorul unei pompe de condensare, din partea clasică a centralei. Reducerea de putere până la 55% este necesară în vederea opririi echipamentului pentru reparații”, a explicat duminică Nuclearelectrica, operatorul centralei de la Cernavodă.
Pe 19 ianuarie, SNN a anunțat că în data de 21.01.2018 CNE Cernavodă va reduce cu 27% (cca 200 MW) puterea Unității 2, „în vederea asigurării condițiilor de lucru pentru remedierea unui defect incipient la unul din sistemele de proces ale părții clasice a Unității 2”.
NewsEnergy a atras atenția recent că Nuclearelectrica a realizat, în 2017, cele mai mici investiții din ultimii cinci ani, potrivit datelor disponibile ale companiei, după ce anul trecut nu a fost realizat nici măcar jumătate din bugetul aprobat în acest sens.
Sursa foto: Nuclearelectrica