Skip to main content

Operatorii de distribuție a energiei electrice și-au propus să realizeze investiții în valoare totală de circa 1,6 miliarde lei în acest an, transmite Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

Circa 90% din această sumă va fi direcționată în rețeaua electrică de distribuție, în care se vor realiza lucrări de retehnologizare constând în înlocuirea echipamentelor uzate fizic și moral, lucrări pentru reducerea pierderilor proprii tehnologice și îmbunatățirea calității serviciului, precum și lucrări pentru extinderea de rețea. Un segment din investiții este dedicat implementării de sisteme de măsurare inteligentă, pentru care operatorii au alocat o valoare totală de circa 75 milioane lei, ceea ce reprezintă un procent de 6% din valoarea investițiilor programate în anul 2019. 

Operatorii de distribuție a energiei electrice concesionari au obligația realizării a cel puțin 95% din valoarea planului anual de investiții asumat și aprobat de ANRE. Nerealizarea planului anual de investiții se sancționează contravențional cu amendă, care poate fi un procent situat între 5% și 10% din cifra de afaceri realizată din activitatea de distribuție a energiei electrice.

Planurile de investiții ale operatorilor de distribuție concesionari pentru anul 2019 sunt:

E-Distribuție Muntenia – 310.473.145 lei

E-Distribuție Banat – 170.495.566 lei

E-Distribuție Dobrogea – 129.598.767 lei

Distribuție Energie Oltenia – 212.542.030 lei

Delgaz Grid – 148.648.067 lei

Electrica Distribuție Muntenia Nord – 212.043.469 lei

Electrica Distribuție Transilvania Nord – 196.058.864 lei

Electrica Distribuție Transilvania Sud – 200.000.000 lei

Programele de investiții, afectate de noile reglementări ale ANRE

Electrica sediu

Electrica sediu

ANRE a aprobat pentru anul în curs o rată reglementată de rentabilitate (RRR) de 5,66% pentru activitatea de distribuție, în scădere față de nivelul de anul trecut, de 7,7%, ceea ce afectează planurile de investiții ale companiilor din domeniu.

  • Grupul Electrica, de exemplu, și-a redus în 2019 programul de investiții, dacă luăm în calcul faptul că în 2017 a investit 727 milioane lei, iar anul trecut a avut un plan de 900 milioane lei.

„Investițiile în infrastructura de distribuție rămân o prioritate pentru Grupul Electrica, așa cum au fost și în ultimii ani. Și în anul 2019, Electrica va continua planul de investiții ambițios în aria de distribuție. Față de nivelul minim de investiții impus de ANRE prin metodologia de distribuție, respectiv cel puțin nivelul amortizării reglementate, Electrica are planificate puneri în funcțiune de investiții în 2019 cu peste 43% mai mult. Vorbim despre peste 600 milioane lei puneri în funcțiune de investiții la nivelul celor trei operatori de distribuție din cadrul Grupului pentru anul 2019”, a declarat Corina Popescu, directorul general al Electrica SA.

ARTICOLE SIMILARE:

Numiri noi în CA la Electrica: un fost șef al ANRE și doi foști administratori la Tarom

Nuclearelectrica avertizează că rămâne fără bani pentru retehnologizarea Unității 1 de la Cernavodă

Corina Popescu, aleasă Director General al Electrica pentru un mandat de 4 ani

Explicație pentru recordurile de pe bursa de energie: ce se produce în România are un preț foarte mare