Skip to main content

Unii dintre cei mai renumiți experți în sustenabilitate la nivel mondial au împărtășit, în cadrul unor interviuri acordate publicației Energy Magazine, câteva sfaturi pentru companii, precum și viziunea lor asupra economiei viitorului: John Elkington – supranumit “The Godfather of Sustainability”, o autoritate mondială în responsabilitatea corporativă și capitalismul regenerativ, Wayne Visser – aflat în top 100 influenceri în CSR și afaceri sustenabile, și Charly Cox – coach premiat în domeniul schimbărilor climatice.

Cei trei experți au fost prezenți la București la evenimentul SUSTENLANDIA organizat în luna octombrie de Ambasada Sustenabilității în România. Vă prezentăm, în continuare, câteva dintre mesajele lor principale, publicate de energymagazine.ro.

John Elkington a vorbit despre echilibrarea sustenabilității cu performanța economică, aplicarea practică a triplei responsabilități („triple bottom line”), precum și despre rolul colaborării și al inovației în tranziția energetică.

România a fost un pionier în domeniul petrolului. Iar întrebarea acum este dacă poate fi, de asemenea, un pionier și o parte a viitoarei transformări energetice. Am lucrat în ceea ce numim astăzi sustenabilitate timp de 50 de ani. Cred că vom vedea mai multe schimbări în următorii 15 ani decât în ultimii 50. Și nu va fi neapărat confortabil, deoarece aceste schimbări vor fi perturbatoare. Așadar, întrebarea pentru orice țară, orice economie, orice afacere va fi: doriți să faceți parte din această tranziție energetică sau sunteți mulțumiți să fiți lăsați deoparte în timp ce aceasta își face loc cu forță? Pentru că un lucru este absolut sigur: vine. Ce rol doriți să jucați în acest viitor?”, a declarat John Elkington, „The Godfather of Sustainability”.

La rândul său, Wayne Visser a vorbit despre „prosperitate” – următoarea evoluție dincolo de sustenabilitate, despre importanța principiilor economiei circulare, precum și despre strategii de sustenabilitate pe termen lung și decarbonizarea în industria energetică:

Prosperitatea înseamnă trecerea de la eșecuri la inovații majore, iar pentru industria energetică există câteva aspecte esențiale. Primul este alegerea sursei de energie. Energia este, de fapt, ceea ce ne permite să prosperăm. Civilizațiile, pe măsură ce au evoluat, au fost alimentate de energie, iar întrebarea acum este: ce tip de energie?

Răspunsul scurt este că trebuie să electrificăm totul. Electricitatea este unul dintre marii factori de emancipare pentru oameni și, desigur, este o sursă de energie mai curată. Așadar, adoptarea revoluției energiilor regenerabile este cu siguranță o parte a soluției.

Dar, așa cum am văzut, prosperitatea nu este doar o problemă de mediu, ci și una socială. Comunitățile trebuie să prospere. Avem nevoie ca societățile să simtă că sunt implicate, de aceea vorbim despre o tranziție socială echitabilă”.

Nu în ultimul rând, Charly Cox a împărtășit viziunea ei despre mentalitatea de leadership și transformarea organizațională pentru sustenabilitate, stimularea schimbării comportamentale în organizațiile din energie și ecosistemul acestora, gestionarea rezilienței emoționale și a stării de bine în timpul tranziției energetice.

„Una dintre marile provocări cu care se confruntă multe companii este faptul că își bazează planificarea pe un orizont de timp foarte scurt.

Pentru a aborda provocarea decarbonizării și pentru a transforma economiile noastre, trebuie să gândim pe orizonturi mai lungi, de 20, 30, 40 de ani. Trebuie să ne imaginăm că nu plantăm pini cu creștere rapidă, ci că încercăm să cultivăm un stejar de 350 de ani.

Aceasta implică o schimbare de mentalitate. Înseamnă că trebuie să ne gândim mult mai mult la colaborare decât o facem în prezent. Ca afaceri, ne concentrăm adesea pe competiție. Și nu spun că nu ar trebui să concurăm cu alții. Competiția ne ajută să fim mai buni decât am putea fi altfel. Totuși, pentru a schimba cu adevărat sistemele noastre, trebuie să colaborăm mult mai mult.”

Pentru mai multe detalii, citește articolul complet publicat de Energy Magazine, AICI.

(Explicatie foto: Wayne Visser la SUSTENLANDIA, octombrie 2024 – photo credit: Ambasada Sustenabilitatii in Romania)

CITEȘTE ȘI:

SUSTENLANDIA CEO Forum. Sfaturi de la autorii economiei viitorului pentru manageri din România