Vega Ploiești atinge, în acest an, borna de 120 de ani de existență și activitate neîntreruptă în industria petrolieră. Rafinăria a fost înființată într-o perioadă în care prelucrarea petrolului era o noutate la nivel mondial. Dacă în 1919 era pe locul 2 în ceea ce privește capacitatea de producție, dintr-un total de 46 de rafinării existente la acea vreme, după căderea regimului comunist unitatea din Ploiești este aproape de colaps, fiind preluată de către Rompetrol, în 1999, arată compania, într-un comunicat de presă.
Rafinăria Vega este acum operată de Rompetrol Rafinare, compania care gestionează și Petromidia Năvodari, cea mai mare rafinărie din România. Acționarii semnificativi ai Rompetrol Rafinare sunt KMG International (54,63% – direct și indirect) și statul român, prin Ministerul Energiei (44,7%).
„Rafinăria Vega este exemplul concret al adaptării și al profesionalismului. De la metoda Edeleanu, dezvoltată în laboratoarele de la Ploiești și extinsă ulterior la 70-80 de rafinării din întreaga lume, la tranziția către tehnologiile moderne și produse vitale pentru susținerea economiei naționale. În prezent, suntem singurii producători de bitum și hexan din România, iar astfel ne poziționăm ca o rafinărie specială, atipică, dar cu un rol strategic bine conturat în plan intern și regional. Vega a fost și este în continuare un pilon de stabilitate pentru mulți parteneri, având și un rol important în evoluția industriei petroliere din România, cu o tradiție de aproximativ 170 de ani”, a declarat Florian Pop, Director General al Rompetrol Rafinare.
Din 2004, Vega nu mai procesează țiței și nu mai produce carburanți auto, fiind în sinergie cu Petromidia – Năvodari, care îi furnizează materia primă necesară pentru fluxul operațional.
Vega este singurul producător local și unul dintre cei mai mari la nivel european în ceea ce privește hexanul. Acest solvent special al rafinăriei acoperă în întregime cererea internă a României, dar asigură și un grad mare din necesarul altor state membre ale Uniunii Europene. Hexanul este utilizat în diverse industrii, cum ar fi cea petrochimică, farmaceutică, iar în industria alimentară este folosit cu succes ca agent de extracție.

Vega Ploiesti instalatii – sursa foto: Rompetrol
În același timp, rafinăria produce bitum rutier, asigurând circa 20% din necesarul intern al României, întreaga producție fiind direcționată către piața internă. Rafinăria poate produce și bitum modificat cu polimeri, cu rezistență ridicată la uzură și variații de temperatură, elasticitate crescută care poate dubla durata de viață.
La acestea, se adaugă și alte produse precum solvenți (white-spirit), benzine de chimizare (naphtha și light naphtha), combustibili de încălzire (calor și combustibil lichid ușor).
În primul trimestru din 2025, nivelul de producție a fost în creștere, cu un total de circa 75.000 de tone de materii prime procesate, mai mult cu 23% față de aceeași perioadă a anului trecut.
- Pentru anul 2025, Rompetrol Rafinare și-a propus să proceseze în Vega volume în creștere cu aproximativ 25%, ajungând la 400.000 tone, iar vânzările de bitum sunt estimate la 86.000 tone, cu aproximativ 15% mai mari decât anul precedent, la fel ca și cele de hexan, care sunt estimate să ajungă la aproape 100.000 tone.
Scurt istoric – Vega, unul dintre vectorii industriei de rafinare din România
România este recunoscută, la nivel internațional, ca fiind prima țară din lume cu o producție oficială de țiței, înregistrată în 1857, an în care țara noastră a produs 275 de tone. A fost urmată, pe acest drum, de țări precum Statele Unite ale Americii (1859), Italia (1860) și Canada (1862).
Ploieștiul și zonele limitrofe au fost și sunt puncte de referință pentru industrie, prima rafinărie fiind construită în Râfov, începând cu 1856. Ulterior, dezvoltarea segmentului a fost constantă, până la începutul secolului XX, când au început să apară rafinării mari.

Rafinaria Vega Ploiesti vedere aeriana – sursa foto: Rompetrol
În 1904, „Disconto Gesellschaft” (una dintre băncile preferențiale ale statului român în aceea perioadă) împreună cu investitori francezi anunța intenția de a construi o rafinărie în partea de nord a orașului Ploiești. Un an mai târziu, lua ființă rafinăria Vega, vicepreședintele consiliului de administrație fiind Titu Maiorescu.
În 1908, Lazăr Edeleanu deschide calea către produse petroliere de calitate, prin dezvoltarea metodei care îi poartă numele. Procedeul „Edeleanu” a fost dezvoltat într-un laborator din Vega și presupunea extragerea și rafinarea selectivă a hidrocarburilor aromatice.
Dezvoltarea ulterioară a dus-o pe Vega pe locul 2, în 1919, în ceea ce privește capacitatea de producție, dintr-un total de 46 de rafinării existente la acea vreme. Apoi, în al doilea război mondial, rafinăria este afectată de bombardamente (1941, 1943 si 1944), menționează compania.
După căderea regimului comunist, perioadă în care Vega a funcționat integrat cu toate rafinăriile din țară, unitatea din Ploiești este aproape de colaps, fiind salvată prin preluarea de către Rompetrol, în 1999.

Rafinaria Vega – sursa foto: Rompetrol
Anii 2000 sunt caracterizați prin investiții care au dus la apariția de noi instalații – dearomatizate și bitum modificat cu polimeri. Din 2007, după trecerea sub noul acționariat (KazMunayGas), Vega este prinsă într-un program de ample modernizări – instalațiile de hexan, bitum, distilare în vid sunt retehnologizate și îmbunătățite, iar în 2018 rafinăria depășește, pentru prima dată după 1989, pragul celor 400.000 de tone de materii prime procesate, a mai transmis compania.