Skip to main content

Pentru a reduce deficitul de finanțare în domeniul protecției mediului, Uniunea Europeană intenționează să introducă un sistem de „credite pentru natură”, prin care fermierii și silvicultorii vor fi recompensați financiar pentru conservarea ecosistemelor, a anunțat luni Comisia Europeană, potrivit Agerpres.

Noua inițiativă urmărește să facă activitățile de protejare a naturii mai atractive din punct de vedere economic, într-un context în care bugetele publice sunt deja suprasolicitate de alte priorități, precum apărarea.

UE, care plătește subvenții uriașe fermierilor în cadrul Politicii Agricole Comune, estimează că are un deficit anual de 37 de miliarde de euro (43 de miliarde de dolari) în finanțarea necesară pentru protejarea biodiversității.

Într-un comunicat de presă publicat luni, Comisia Europeană a precizat că, anul acesta, va înființa un grup de experți – inclusiv guverne, fermieri, comunități locale și oameni de știință – pentru a lucra la dezvoltarea de metodologii pentru „credite pentru natură” și va finanța un proiect pilot pentru aceste credite până în 2027.

Asta va permite companiilor sau țărilor să cumpere credite emise de fermieri, silvicultori și alți administratori de terenuri care protejează natura, de exemplu, prin plantarea de copaci, restaurarea unei zone umede sau trecerea la tipuri de agricultură regenerativă.

Grupul de experți va evalua modul de certificare a creditelor pentru natură și va pune la punct o piață pentru acestea, înainte de a decide dacă va include acest lucru în legislația UE.

„Nu este vorba despre transformarea naturii într-o marfă, ci despre recunoașterea și recompensarea acțiunilor care restaurează și susțin natura”, a declarat comisarul european pentru Mediu, Jessika Roswall.

Inițiativa este o copie a unei piețe mai dezvoltate pentru „creditele de carbon”, în care proiectele care reduc emisiile de CO2 vând credite companiilor care doresc să sprijine eforturile de combatere a schimbărilor climatice. Cu toate acestea, piața creditelor de carbon a fost afectată de scandaluri recente în care proiectele care au emis credite nu au reușit să ofere beneficiile climatice pe care le pretindeau.

Săptămâna trecută, Bruxelles-ul a propus un obiectiv climatic al UE pentru 2040, care ar permite țărilor să ia în considerare creditele internaționale de carbon în cadrul obiectivului UE pentru prima dată.

Comisia a precizat luni că este conștientă de „provocările și oportunitățile” evidențiate de piețele de credite de carbon, mai notează Agerpres.

(Sursa foto: Pixabay.com)