Nuclearelectrica (SNN) a semnat două acorduri cu filialele grupului francez EDF. Primul acord, semnat cu Arabelle Solutions, vizează avansarea lucrărilor de retehnologizare a Unității 1 de la CNE Cernavodă. Al doilea acord, încheiat cu Framatome, se concentrează pe dezvoltarea proiectului de radioizotopi medicali, a transmis compania, într-un comunicat de presă.
Arabelle Solutions va furniza echipamente și servicii pentru retehnologizarea turbo-generatorului Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, ca parte a retehnologizarii Unității 1 și, în consecință, a prelungirii duratei sale de viață cu încă 30 de ani, începând cu 2029.
Retehnologizarea Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă se află în a doua fază de dezvoltare, axată în principal pe inginerie, achiziții, autorizații, finanțare, planificare și construcția infrastructurii. Nuclearelectrica a început deja construcțiile civile pentru retehnologizarea Unității 1. Unitatea 1, astfel cum a fost stabilită în timpul celei de-a treia și ultime etape de implementare, va fi deconectată de la rețea în anul 2027 și repusă în funcțiune în anul 2029.
Acordul cu Framatome stabilește cadrul în care Framatome și SNN vor colabora pentru implementarea producției de radioizotopi medicali Lutetiu 177 la CNE Cernavodă, operarea echipamentelor și infrastructurii rezultate în urma implementării acestui proiect și, în viitor, dezvoltarea altor proiecte legate de producția de radioizotopi medicali.
Inițiat în anul 2024, ca parte a strategiei pe termen lung a Nuclearelectrica de a valorifica avantajele suplimentare ale producției de energie nucleară și de a furniza industriei medicale radioizotopi medicali, proiectul IRIS (Innovative Romanian Isotope System) a intrat acum în implementarea efectivă, obiectivul Nuclearelectrica și Framatome fiind lansarea serviciului comercial de iradiere în anul 2028.
„Anul 2025 este semnificativ în ceea ce privește dezvoltarea și avansarea proiectelor la Nuclearelectrica. Suntem aliniați calendarului nostru stabilit și fiecare acord este destinat să ducă atât retehnologizarea Unității 1, cât și proiectul IRIS cu un pas înainte spre finalizare. Ne asociem cu profesioniști de top la nivel mondial, precum Arabelle Solutions și Framatome, pentru a oferi securitate energetică, securitate a aprovizionării, energie curată, prin Retehnologizarea Unității 1, dar și radioizotopi pentru comunitatea medicală, și, simultan, valoare adăugată pentru acționarii noștri”, a declarat Cosmin Ghiță, Director General Nuclearelectrica.
CITEȘTE ȘI:
Nuclearelectrica – acorduri de împrumut de 620 mil. euro pentru Unitățile 1, 3 și 4 de la Cernavodă