România intră tot mai hotărât pe harta orașelor europene care acționează pentru un viitor fără emisii. Comunitățile locale care au finalizat planurile de acțiune climatică în cadrul Platformei Naționale M100 vor fi premiate cu M100 Mission Label, o distincție care marchează angajamentul pentru neutralitate climatică.

Distincțiile vor fi acordate în cadrul Convenției M100 pentru Neutralitate Climatică 2025, care va avea loc la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București, între 27 și 28 noiembrie 2025. Evenimentul reunește reprezentanți ai Comisiei Europene, ai autorităților locale și ai organizațiilor urbane din toată țara, precum și experți internaționali, într-un dialog dedicat transformării orașelor românești în spații mai verzi, mai inteligente și mai incluzive.
Distincția este o recunoaștere națională a progresului și angajamentului administrațiilor locale de a-și transforma strategiile în planuri concrete de acțiune pentru un viitor urban mai verde și mai incluziv. Acordarea M100 Label marchează o etapă esențială în parcursul orașelor spre neutralitate climatică până în 2035 și premiază munca depusă de echipele orașelor implicate în Misiunea Oglindă (M100) pentru finalizarea documentației Climate City Contract – un instrument inovator de guvernanță care ajută orașele să depășească barierele locale și să accelereze transformarea urbană sustenabilă, au mai transmis organizatorii.
Planul de Acțiune Climatică (Climate City Contract) reprezintă un document viu, construit prin co-creare, care include angajamentele orașului și ale actorilor implicați – mediul academic, mediul de afaceri și societatea civilă – alături de un plan coordonat de acțiune și un plan de investiții. Orașele care au finalizat documentația vor beneficia în continuare de sprijinul Platformei Naționale M100 și al partenerilor pentru a implementa soluțiile de transformare verde.
Convenția M100 pentru Neutralitate Climatică 2025 are loc sub mottoul „No City Left Behind” și reunește la București reprezentanți ai Comisiei Europene, membri ai Guvernului României, personalități ale administrației centrale și locale, lideri urbani, organizații internaționale, mediul academic și societatea civilă, într-un dialog dedicat viitorului urban – mai verde, mai sustenabil și mai apropiat de oameni.
Pe parcursul celor două zile, programul convenției cuprinde discursuri oficiale, intervenții ale unor experți internaționali, conferințe și paneluri tematice, precum și sesiuni aplicate de tip „Spy & Apply”, ateliere de lucru și expoziții interactive. Prima zi a evenimentului va aborda teme precum coerența politicilor publice, guvernanța multi-nivel și perspectivele de finanțare, cu participarea unor reprezentanți ai instituțiilor financiare internaționale, ai organizațiilor europene și internaționale, precum și ai unor rețele regionale dedicate inovării urbane. A doua zi este dedicată ecosistemelor locale și colaborării, cu prezentări de proiecte de sustenabilitate din București și din țară.
În paralel, publicul va putea descoperi expoziții și prezentări de idei inovatoare, proiecte civice și studențești, precum și inițiative internaționale dedicate tranziției către neutralitate climatică.
Convenția M100 confirmă rolul României ca parte activă a misiunii europene pentru orașe neutre climatic și întărește angajamentul comun de a sprijini transformarea urbană pentru comunități mai sănătoase și mai sustenabile.
Convenția M100 pentru Neutralitate Climatică 2025 este organizată de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI), în parteneriat cu Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu” din București. M100 Hub – platforma națională prin care România își asumă obiectivele europene de neutralitate climatică este coordonată la nivel interministerial (Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Ministerul Energiei și Autoritatea Națională pentru Cercetare), iar secretariatul este asigurat de UEFISCDI. Din Comitetul M100 mai fac parte și orașele românești selectate de Comisia Europeană în cadrul Misiunii UE „100 de Orașe Inteligente și Neutre Climatic până în 2030”: București (Sector 2), Cluj-Napoca și Suceava.
Mai multe informații despre Convenția M100, se regăsesc pe canalele de Social Media: Facebook: M100 HUB | Instagram: m100.ro https://www.instagram.com/m100.ro/ | LinkedIn: M100 HUB. Detalii suplimentare pot fi obținute la adresa de email [email protected].
CITEȘTE ȘI:
Centura Verde București-Ilfov, mai aproape de a deveni realitate
