ENGIE a semnat un acord pentru achiziția unui parc eolian cu o capacitate instalată de 253,1 MW de la compania Greenvolt Power, parte a Greenvolt Group. Aflat în prezent în construcție, acest proiect, care include 42 de turbine de înaltă eficiență, va deveni unul dintre cele mai mari parcuri eoliene din România odată ce va fi pe deplin operațional în 2027, a transmis compania.
Localizat în județul Ialomița, proiectul beneficiază de condiții excelente de vânt și de stabilitate financiară pe termen lung, asigurată recent printr-un Contract pentru Diferență (CfD).
ENGIE Romania deține și operează în România 3 parcuri eoliene (178 MW) și 6 parcuri fotovoltaice (70 MWp). Odată cu această achiziție, compania își dublează capacitatea instalată de producție de energie regenerabilă din țară, ajungând la 500 de MW, și își consolidează astfel poziția pe piața de profil.
În plus, ENGIE Romania a securizat și un contract pentru diferență (CfD) care va susține finanțarea pentru alte două proiecte, unul eolian și unul solar, ce vor totaliza 224 de MW. Toate aceste proiecte contribuie la obiectivul de a depăși 1 GW de capacitate instalată de producție și stocare de energie regenerabilă până în 2030, mai arată compania.
„Odată cu această achiziție, ENGIE continuă să facă progrese semnificative în realizarea planurilor sale de dezvoltare în România, dublându-și capacitatea instalată de producție de energie din surse regenerabile și consolidându-și poziția pe o piață cu un potențial remarcabil. Totodată, suntem mândri că putem susține, prin acțiuni concrete, tranziția țării către energia verde”, declară Cristian Buzan, Vicepreședinte ENGIE Romania.
Grupul de companii ENGIE Romania activează în următoarele domenii de activitate: distribuţie şi furnizare de gaze naturale, producție din surse regenerabile și furnizare de energie electrică, precum și soluții verzi și servicii tehnice pentru instalaţii de gaze naturale şi centrale termice. ENGIE Romania şi filialele sale deservesc un portofoliu de peste 2.3 milioane de clienţi, operează o reţea de distribuţie de 24.000 km, deţin o capacitate de producție din surse verzi de 248 MW şi au peste 4.400 de angajaţi. Grupul ENGIE Romania a realizat investiții în valoare de 2 miliarde de euro din 2005 până la 31 decembrie 2024.
CITEȘTE ȘI:
A început instalarea turbinelor la cel mai mare parc eolian din Moldova
