Federația ACUE reacționează la intenția Guvernului de a interveni asupra prețurilor la energie și gaze prin plafonarea adaosului comercial al furnizorilor și traderilor. ACUE a transmis că atribuirea scumpirilor exclusiv marjei de furnizare arată o înțelegere limitată a modului real în care se formează prețurile la energie și gaze. Federația avertizează că reglementările impredictibile și intervențiile administrative succesive în sectorul energetic generează riscuri majore.
Totodată, ACUE atrage atenția că impactul negativ al reglementărilor și al legislației impredictibile continuă să reprezinte cel mai mare risc pentru sectorul energetic din România, constituind totodată cea mai complexă piedică în dezvoltarea acestuia.
„Rolul statului în piața de energie trebuie să fie acela de arhitect, garant și arbitru al funcționării corecte a pieței, nu de actor discreționar în formarea prețurilor comerciale”, a subliniat ACUE, într-un comunicat de presă.
Potrivit federației, care reprezintă 23 de companii din sectorul energetic, astfel de intervenții administrative riscă să prelungească dezechilibrele existente și să afecteze funcționarea normală a pieței.
„Sectorul de furnizare a energiei electrice și a gazelor naturale este cel mai competitiv segment al pieței energetice, fiind, în mod real, zona în care funcționează concurența. În schimb, sectorul de producție este caracterizat de un număr limitat de producători, ceea ce plasează România, din punct de vedere structural, într-o piață a vânzătorilor. Acest dezechilibru se reflectă direct în nivelul prețurilor formate pe piețele angro.
Este esențial de subliniat că aproximativ 50% din prețul final facturat consumatorilor este reprezentat de prețul mărfii – respectiv costul de achiziție al energiei electrice și al gazelor naturale.
Atribuirea creșterilor de preț exclusiv marjei de furnizare denotă o înțelegere limitată a mecanismelor reale de formare a prețurilor, a structurii facturii și a factorilor economici care influențează piața energetică. Promovarea unor astfel de interpretări, chiar și prin proiecte legislative publicate și retrase, generează riscuri majore pentru sector și transmite semnale profund inadecvate către piață.
Furnizorii de energie au rolul de a achiziționa energie de pe piețele angro, de a gestiona riscurile comerciale (de preț, volum și dezechilibru) și de a construi oferte competitive pentru clienții finali. Aceștia concurează pentru atragerea și retenția clienților și asigură relația directă cu consumatorii, prin facturare, încasare și servicii de relații cu clienții”, a explicat ACUE.
Furnizorii nu stabilesc prețul pieței angro și nu controlează costurile reglementate, precum tarifele de transport și distribuție, taxele și TVA, iar marja de furnizare este structural limitată într-o piață concurențială, a punctat federația.
„Modificările legislative trebuie să fie fundamentate pe analize economice riguroase și consultări reale cu actorii din piață, iar politicile publice trebuie să stimuleze investițiile în noi capacități de producție, diversificarea surselor și creșterea lichidității piețelor.
Protecția consumatorilor, în special a celor vulnerabili, trebuie realizată prin politici sociale țintite, transparente și finanțate din bugetul de stat. Transferarea obligațiilor de natură socială către actorii comerciali sau substituirea mecanismelor de piață prin măsuri administrative generalizate distorsionează semnalele de preț și afectează funcționarea corectă a pieței.
În România, statul a decis ca furnizorii să prefinanțeze schemele de politică socială prin aplicarea ex-ante a mecanismelor de plafonare și compensare.
- Timp de patru ani, protecția socială s-a realizat, în fapt, pe seama furnizorilor de energie, care au prefinanțat plafonarea prețurilor finale pentru toți clienții. În prezent, restanțele statului față de furnizori se ridică la aproximativ 10 miliarde de lei, fără a exista o decizie concretă privind deblocarea procesului de validare și plată”, a transmis ACUE.
“Furnizorii nu creează prețul energiei, ci îl transferă și îl optimizează pentru consumator în limitele pieței, dar numele furnizorului apare pe factura finală. Din acest motiv, furnizorii absorb o mare parte din tensiunea publică asociată creșterii prețurilor, deși controlează doar o fracțiune din acestea. Exploatarea confuziei publice prin politici construite pe premise false este nu doar nocivă, ci și iresponsabilă. Toate aceste practici contribuie la dezinformarea gravă a publicului și ignoră realitățile economice ale sectorului energetic. Politicile publice bazate pe premise eronate riscă să distorsioneze piața, în loc să ofere soluții reale și sustenabile pentru obținerea unor prețuri competitive într-o piață angro lichidă”, a declarat Dana Dărăban, Directorul executiv al ACUE.
Pentru ca prețurile să se formeze corect, piața are nevoie, în primul rând, de lichiditate, atât în sectorul gazelor naturale, cât și în cel al energiei electrice. România rămâne un importator net de energie, iar experiența trecutului arată că soluția sustenabilă nu este intervenția administrativă, ci corectarea dezechilibrelor structurale prin creșterea capacităților interne și reducerea dependenței de importuri, a arătat ACUE.
ACUE a mai transmis că „rămâne deschisă dialogului instituțional și susține soluții echilibrate, care să protejeze consumatorii fără a compromite funcționarea unei piețe energetice stabile, lichide și predictibile. Predictibilitatea, transparența și respectarea principiilor pieței concurențiale sunt esențiale pentru funcționarea corectă a sectorului energetic și pentru beneficiul real al consumatorilor.”
- ACUE este o federație reprezentativă la nivelul sectorului de activitate energie electrică, petrol, gaze şi minerit energetic, reprezentând interesele unor importante companii din domeniul producerii, distribuţiei, furnizării energiei electrice şi a gazelor naturale şi al serviciilor conexe acestor activităţi. ACUE reprezintă 23 de companii din sectorul energetic, ceea ce însumează peste 25.000 de angajați și o cifră de afaceri anuală de peste 5,5 miliarde de euro.
Ministerul Energiei a publicat „din greșeală” proiectul de ordonanță privind limitarea adaosului comercial la gaze și energie
Miercuri seara, pe site-ul Ministerului Energiei a fost publicat un proiect de Ordonanță conform căruia adaosul comercial aplicat în activitățile de comercializare en-gros și de furnizare a energiei electrice și a gazelor naturale către consumatorii finali urma să fie limitat la 3%, respectiv 5%, pentru o perioadă de 12 luni.
Proiectul a fost retras la scurt timp de pe site. Reprezentanții Ministerului Energiei au precizat că documentul a fost publicat pe site ca urmare a unei erori materiale și a fost retras imediat ce situația a fost identificată.
Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, că între 1 aprilie anul acesta și sfârșitul lunii martie 2027 va exista o perioadă tranzitorie cu un preț la gaze naturale care nu va mai fi plafonat, dar va fi unul administrat pentru consumatorii casnici, astfel încât să fie stabil. Potrivit premierului, schema va fi definitivată săptămâna viitoare.
CITEȘTE DETALII AICI:
CRE avertizează asupra efectelor pe care le-ar avea limitarea adaosului comercial la energie și gaze
