Skip to main content

Compania Enel Green Power a inaugurat vineri, în cadrul fabricii sale 3SUN din Italia, o linie de producție pentru cea mai nouă generație de panouri fotovoltaice bifaciale, care au o eficiență mai mare cu 20% decât cele cu o singură față și o putere nominală de 400 W. Caracteristica „bifacială” permite ca radiația solară să fie captată și de pe suprafața din spate, obținându-se astfel o producție de energie mai mare cu 30%.

Noua linie de producție a panourilor fotovoltaice bifaciale se bazează pe tehnologia de heterojoncțiune (HJT) care combină siliconul amorf cu cel cristalin, a transmis compania într-un comunicat.

În plus, în timp ce modulele anterioare au un ciclu de viață de până la 25 de ani, noile panouri sunt suficient de durabile pentru a dura mai mult de 35 de ani, cu o performanță ridicată chiar și în condiții meteorologice extreme.

  • Acest salt tehnologic va permite fabricii din Catania să obțină o capacitate de producție nominală de aproximativ 200 MW pe an și să devină cea mai automatizată unitate de producție a panourilor fotovoltaice din lume, mai spune compania.

Producție de 1.400 de panouri fotovoltaice pe zi

Cu o investiție totală de aproximativ 80 de milioane de euro, centrul Enel Group pentru dezvoltarea tehnologiilor regenerabile din Catania (Italia) a devenit cea mai automatizată unitate de producție a panourilor fotovoltaice din lume.

Proiectul a fost lansat în al doilea trimestru al anului 2018 și a fost împărțit în trei etape, cu scopul de a face ca „La fabbrica del sole” (Fabrica Soarelui) a Enel Green Power să poată produce într-un ciclu continuu, 24 de ore pe zi, 365 de zile pe an, finalizând aproximativ 1.400 de panouri pe zi, respectiv aproximativ 500.000 pe an.

Investiția a fost finanțată din programele europene pentru cercetare și inovare (Orizont 2020), de către Ministerul Dezvoltării Economice din Italia și Regiunea Sicilia și prin stimulentele obținute pentru dezvoltarea proiectului Fabrica Inteligentă 4.0.

(Sursa foto: Enel)

ARTICOLE SIMILARE:

Primul oraș din România care va avea autobuz autonom, fără șofer

Ofertă: Mașină electrică la pachet cu stație de încărcare și contract de energie verde

Ford începe la Craiova producția noului Puma, primul vehicul hibrid construit în România

Subvenții panouri fotovoltaice: când se va relua accesul la aplicația de înscriere și ce fonduri mai sunt disponibile pe regiuni

Enel Green Power va construi o centrală solară cu un milion de panouri fotovoltaice