Skip to main content

Germania sprijină măsurile destinate îmbunătăţirii eficienţei energetice a clădirilor cu subvenţii în valoare de şase miliarde de euro în acest an, a anunţat ministrul Economiei, Peter Altmaier. Printre măsurile care vor fi sprijinite de guvernul federal se numără programe de modernizare a clădirilor actuale cu o mai bună izolare şi sisteme de încălzire mai eficiente.

Sectorul clădirilor este un factor important dacă vrem ca tranziţia energetică să aibă succes”, a explicat Peter Altmaier, potrivit Agerpres, care citează Reuters.

Acest program ar trebui să ajute sectorul locuinţelor să se apropie de obiectivul său de a deveni neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon până în 2050. De asemenea, va permite Germaniei să îşi atingă ţintele mai ample privind protecţia mediului în următoarele trei decenii.

Partidele care formează guvernul de coaliţie condus de cancelarul Angela Merkel se ceartă în prezent dacă să protejeze chiriaşii de o majorare semnificativă a chiriilor, prin obligarea proprietarilor să suporte o anumită parte din investiţiile în modernizarea clădirilor.

Renovarea, în plan central la Bruxelles, nu și la București

Comisia Europeană a transmis, la începutul lunii decembrie, scrisori de punere în întârziere unui număr de treisprezece state membre, printre care și România, deoarece nu au transmis strategiile lor naționale de renovare pe termen lung.

  • Sectorul construcțiilor din UE este cel mai mare consumator de energie din Europa și este responsabil pentru 36% din emisiile de gaze cu efect de seră generate în UE.
saracie, Pixabay

saracie, Pixabay

Dată fiind importanța renovării clădirilor, CE a lansat, în 2020, inițiativa Valul de Renovări, un plan de măsuri care să facă investițiile în renovarea clădirilor mai accesibile și care să stimuleze proprietarii de clădiri, dar și autoritățile publice să deruleze lucrări de renovare energetică.

În sectorul rezidențial, lipsa unor stimulente publice simple, atractive și accesibile pentru renovare, precum și lipsa unor produse de finanțare populare sunt adesea menționate ca bariere în calea renovării clădirilor. Chiar dacă aceste fonduri sunt disponibile, informațiile insuficiente limitează accesul la acestea. De aceea, Comisia intenționează să crească accesul la finanțare accesibilă în acest sector, iar una dintre măsuri va fi simplificarea regulilor privind ajutoarele de stat pentru renovarea clădirilor, în special în sectorul rezidențial și cel social.

Investițiile în eficiența energetică a clădirilor prezintă numeroase beneficii, atât asupra calității aerului interior, confortului locatarilor, dar și asupra mediului, prin reducerea consumului de energie. Totodată, reprezintă una dintre cele mai eficiente soluții pentru a lupta împotriva sărăciei energetice.

CITEȘTE ȘI:

România Eficientă: „Valul de renovări” va aduce schimbări majore pentru proprietarii de locuințe, chiriași și autoritățile publice

ARTICOLE SIMILARE:

Infringement: România nu și-a îndeplinit obligațiile privind performanța energetică a clădirilor

Schimbare majoră din 2021: Toate clădirile noi trebuie să aibă consum energetic aproape zero

Infringement: România nu și-a îndeplinit obligațiile privind performanța energetică a clădirilor

România Eficientă: Renovarea energetică a clădirilor poate contribui la relansarea economică a României după criza Covid-19