Skip to main content

Fondul grec de dezvoltare a participațiilor statului, TAIPED, este așteptat să deschidă la finalul acestei săptămâni cele două oferte primite în cadrul procesului internațional de vânzare a unui pachet de 66% din acțiunile DESFA, operatorul grec al sistemului de transport al gazelor, proces la care participă și compania românească Transgaz.

Ofertele au fost depuse pe 16 februarie și se așteaptă ca ele să depășească 500 milioane euro. În încercarea precedentă de privatizare, nefinalizată, compania petrolieră de stat azeră Socar oferise 400 milioane de euro pentru același pachet de acțiuni.

Ministrul grec al Energiei, Giorgos Stathakis, a declarat în urmă cu câteva zile că cele două oferte vor fi „deschide într-o săptămână”, transmite site-ul grec de știri EnergyPress.eu. Pentru a stimula depunerea unor oferte cât mai atractive, una dintre condițiile puse de TAIPED a fost ca, dacă diferența dintre cele două oferte financiare este mai mică de 15%, să se organizeze o sesiune suplimentară de ofertare. Dacă diferența este mai mare de 15%, atunci cea mai bună ofertă va fi declarată automat cea preferată.

Compania românească Transgaz, operatorul sistemului național de transport al gazelor, a depus ofertă pentru preluarea pachetului majoritar al DESFA în consorțiu cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare și compania spaniolă Regasificadora del Noroeste (Reganosa Asset Investments).

Consorțiul concurent este format din companiile Snam (Italia), Enagás Internacional (Spania) și Fluxys (Belgia).

Pentru Transgaz, achiziția DESFA ar fi o mișcare strategică, dat fiind rolul major pe care îl va juca Grecia în regiune pentru diversificarea surselor de alimentare cu gaze și spargerea monopolului rusesc. Compania deține terminalul de gaze naturale lichefiate din Revithoussa, iar Grecia ar putea fi al treilea stat european care va primi GNL din SUA, după Polonia și Lituania. În plus, prin Grecia este proiectat să treacă gazoductul Trans Adriatic Pipeline (TAP), cel care, prin conectare cu Trans Anatolian Pipeline (TANAP), va transporta din Azerbaidjan gaze către Europa. Prin interconectorul Grecia-Bulgaria, aceste gaze ar urma să fie aduse și în România.