Skip to main content

Aproape un miliard de lei a fost scos din conturile Nuclearelectrica în ultimii doi ani sub formă de dividende, inclusiv speciale, la decizia acționarului majoritar al companiei, Ministerul Energiei. Nu a fost suficient. În urmă cu două zile, acționarii Nuclearelectrica au decis ca tot profitul net repartizabil pe 2018 să aibă aceeași soartă. Niciun leu pus deoparte pentru investiții din câștigul realizat anul trecut, deși compania va avea nevoie de surse proprii de circa 3 miliarde de lei doar pentru prelungirea duratei de viață a Reactorului 1, care se apropie cu pași repezi de expirare.

Investiția totală pentru acest proiect este de circa 7 miliarde de lei (1,5 miliarde euro), însă Nuclearelectrica speră să atragă din surse externe peste jumătate din necesarul de finanțare.

Un alt proiect importat, cel al realizării instalației de detritiere, în valoare de 895,2 milioane lei (190 milioane euro), suferă iarăși amânare de ani buni. Mai exact din 2007. Jumătate din investiție ar urma să fie asigurată din fondurile Nuclearelectrica, iar cealaltă jumătate, din fonduri atrase.

  • Fără realizarea instalației de detritiere, costurile asociate pentru tratarea si depozitarea apei grele tritiate, la sfârșitul duratei de viață a unităților 1 și 2, în procesul de dezafectare a reactoarelor sunt estimate la 275 milioane euro/unitate, adică 550 milioane euro pentru centrală, conform unui raport al administratorilor din 2018.

Bani la buget pe spinarea consumatorilor de energie

Acționarii Nuclearelectrica au aprobat marți ca tot profitul net repartizabil pe 2018, respectiv suma de 378,9 milioane lei, să fie distribuit sub formă de dividende. Ministerul Energiei deține 82,5% din acțiunile companiei, astfel că va lua cea mai mare parte a banilor, care vor merge la bugetul de stat.

„Dividendele brute propuse (378.914.310 lei) au fost calculate ca diferență între profitul net al exercițiului financiar (410.611.215 lei) și sumele deduse ca rezervă legală (28.631.164 lei) și rezervele reprezentând facilități fiscale (3.065.741 lei), rezultând o distribuire de 100%”, se arată în Raportul Anual al companiei, consultat de NewsEnergy.

SNN dividende - extras din Raportul Anual 2018

SNN dividende – extras din Raportul Anual 2018

De la o extremă la alta: reîntoarcerea la prețuri reglementate

Electricitate - sursa: Pixabay

Electricitate – sursa: Pixabay

Ca și ceilalți producători de energie de stat, Nuclearelectrica a obținut profituri tot mai mari în ultimii doi ani, beneficiind de prețurile majorate ale electricității de pe bursa locală. Anul trecut, SNN a vândut 85% din producție pe piața contractelor bilaterale, la un preț cu aproape 20% mai mare ca în 2017 (200,67 lei/MWh față de 167,78 lei/MWh, cu Tg inclus), potrivit datelor din raportul anual. Pe piața spot, prețul obținut a fost mai mic, astfel că în medie, SNN a vândut cu 13% mai scump energia produsă anul trecut.

După ce banii din profit i-au fost luați la bugetul de stat, Nuclearelectrica mai este obligată prin noi reglementări ca anul acesta să vândă 13,4% din producție la prețul reglementat de 188 lei/MWh, în principal pentru aprovizionarea consumatorilor casnici. Cantitatea reglementată va crește până la 65% din producție anul viitor, ceea ce îi va afecta serios profitabilitatea și capacitatea de a atrage finanțare pentru proiectele majore de investiții, a avertizat compania.

  • Președintele Consiliului de Administrație (CA) al Nuclearelectrica, ales cu mandat de patru ani, este Robert Tudorache, secretar de stat la Ministerul Energiei și președintele ALDE Pitești. Alt membru al CA este Cristian Dima, a cărui experiență profesională este legată de pescuit și vânătoare,  obstretică-ginecologie, ambarcațiuni de agrement, teatru și mediu. Este președintele ALDE Galați.

 

ARTICOLE SIMILARE:

Nuclearelectrica avertizează că rămâne fără bani pentru retehnologizarea Unității 1 de la Cernavodă

Nuclearelectrica are nevoie de 8,8 miliarde lei pentru investiții, iar statul o „golește” de cash

Nuclearelectrica a plătit o jumătate de milion de dolari ca să vadă dacă poate prelungi durata de viață a Unității 1 de la Cernavodă cu încă 3 ani

ANALIZĂ. Statul se joacă „cu focul” la Cernavodă

Îngrijorător! Nuclearelectrica a făcut în 2017 cele mai mici investiții din ultimii cinci ani