Skip to main content

Saint-Gobain și ENGIE Romania anunță demararea lucrărilor de construire a celui mai mare parc fotovoltaic on-site din România. Amplasat pe terenul fabricii de sticlă Saint-Gobain din Călărași, pe o suprafață de 14 hectare, sistemul de panouri fotovoltaice va fi destinat producerii de energie regenerabilă în cadrul sitului industrial, producția rezultată urmând a fi folosită 100% pentru autoconsum, au transmis cele două companii, într-un comunicat de presă.

Cu o capacitate instalată de 8,6 MWp, parcul va fi compus din 15.760 module de panouri fotovoltaice, 80 de invertoare și stringuri și o structură metalică de tip tracker pentru susținerea panourilor și a invertoarelor.

Panourile fotovoltaice montate la sol vor asigura o parte importantă din necesarul de energie electrică al fabricii de sticlă de la Călărași, fiind evitate peste 2.400 tone CO2 pe an, echivalentul a peste 9 milioane kilometri parcurși în medie de un autoturism pe benzină sau încărcarea a peste 265 milioane de dispozitive smartphone[1].

Sursa foto: Engie si Saint-Gobain

Sursa foto: Engie si Saint-Gobain

„Ne bucurăm să venim în întâmpinarea nevoilor de decarbonizare ale partenerului nostru Saint-Gobain și le mulțumim pentru încrederea acordată pentru implementarea acestui proiect cheie. Soluțiile descentralizate de producție de energie devin din ce în ce mai mult o necesitate pentru business-urile care doresc să se mențină competitive prin reducerea costurilor cu energia, dar și sustenabile, limitând emisiile de CO2”, a declarat Nicolas Richard, Vicepreședinte ENGIE Romania, Responsabil Diviza Soluții Energetice.

„Demararea lucrărilor de construire a parcului fotovoltaic de la fabrica Saint-Gobain din Călărași reprezintă un moment de referință în parcursul Saint-Gobain România către atingerea obiectivului „zero emisii de CO2 și suntem onorați să avem un partener de nădejde în dezvoltarea acestui proiect de anvergură, precum ENGIE. Ne orientăm cu prioritate către surse de energie prietenoase cu mediul, în paralel cu eficientizarea permanentă a proceselor de producție pentru reducerea emisiilor de carbon și a consumului de energie. Eforturile noastre sunt orientate de asemenea și către economia circulară, prin creșterea conținutului reciclat din produsele și ambalajele pe care le utilizăm, pe lângă soluțiile sustenabile oferite pentru clădiri eficiente energetic – toate acestea, cu scopul de a reduce drastic emisiile de carbon și consumul de resurse non-regenerabile și de a crea un viitor mai verde”, a declarat Ovidiu Păscuţiu, CEO Saint-Gobain România.

Prin dezvoltarea acestui parc fotovoltaic și prin furnizarea de energie verde, ENGIE Romania va contribui la eforturile Saint-Gobain România de reducere a emisiilor de carbon, producția anuală de energie verde fiind estimată la peste 14.000 MWh/an.

La nivel mondial, Grupul Saint-Gobain s-a angajat să reducă emisiile de carbon cu 33% până în 2030 față de 2017, fiind deja implementate numeroase programe și măsuri pentru a susține acest obiectiv, precum determinarea unui preț intern al carbonului atât pentru investiții, cât și pentru proiectele de cercetare și dezvoltare. Acest demers a fost aplicat pentru a ghida toate deciziile operaționale în vederea generării unui conținut redus de carbon și pentru a atinge scopul Grupului – „Making the world a better home”.

Lider al soluțiilor de energie cu emisii reduse de CO2, ENGIE acționează pentru accelerarea tranziției către o economie cu impact neutru asupra mediului înconjurător. Compania pune la dispoziția clienților soluții personalizate de energie verde, având obiectivul de a elimina echivalentul a 45Mt CO2 în fiecare an și de a atinge neutralitatea din punctul de vedere al emisiilor de carbon până în 2045.

DESPRE SAINT-GOBAIN

Lider mondial în domeniul soluțiilor ușoare și sustenabile pentru construcții, Saint-Gobain proiectează, produce și distribuie materiale și servicii pentru piețele industriale și de construcții. Soluțiile sale integrate pentru renovarea clădirilor publice și private, pentru construcțiile ușoare și decarbonizarea construcțiilor și a industriei sunt dezvoltate printr-un proces continuu de inovare și oferă durabilitate și performanță. În România, Saint-Gobain furnizează produse și soluții din gamele Abrasives, Glass, Pietta Glass Working, Sekurit, ISOVER, PAM, Rigips, Weber, Duraziv şi Chryso, cumulând peste 2000 de angajați în 14 situri industriale situate în Brăneşti, Călăraşi, Ploieşti, Satu-Mare, Turda, Suceava, Vălenii de Munte, Popești Leordeni şi Ariceştii Rahtivani. Pentru mai multe informații despre Grupul Saint-Gobain în România, vizitați www.saint-gobain.ro.

DESPRE ENGIE ROMANIA

Grupul ENGIE este o referință globală în domeniul energiei și al serviciilor cu emisii reduse de carbon. Alături de cei 4.200 de angajați din România, de clienți, parteneri și părți interesate, ne angajăm să accelerăm tranziția către o economie cu impact neutru în ceea ce privește emisiile de carbon, printr-un consum redus de energie și soluții prietenoase cu mediul. Inspirați de ambiția noastră, îmbinăm performanța economică cu producerea unui impact pozitiv asupra oamenilor și planetei, bazându-ne pe activitățile noastre cheie – gaze naturale, energie electrică, servicii tehnice – pentru a oferi soluții competitive clienților noștri.

[1] Sursa https://www.epa.gov/energy/greenhouse-gas-equivalencies-calculator#results

Sursa foto main: Pixabay.com