Skip to main content

După profitul record din 2017, Hidroelectrica, cel mai mare producător local de electricitate, estimează pentru anul în curs obținerea unui câștig mai mic cu 41%. În schimb, cresc substanțial cheltuielile cu salariile și cu bonusurile.

Astfel, potrivit proiectului de buget pe 2018, Hidroelectrica estimează venituri de 3,2 miliarde lei, cu 3,5% mai mici decât cele obținute anul trecut. Cheltuielile totale vor crește cu 31,6%, până la 2,26 miliarde lei. Profitul brut estimat pentru anul în curs este de 937,16 milioane lei, față de 1,59 miliarde lei realizate în 2017, respectiv de 1,53 miliarde lei obținute în 2016. 

  • Suma totală ce va fi distribuită ca dividende din profitul obținut anul trecut este de 1.152.396 mii lei, pentru câștigul preconizat pe anul în curs fiind estimate dividende în sumă de 548,8 milioane lei. Statul, care este cel mai mare acționar, prin Ministerul Energiei, va încasa din dividende din profitul pe 2017 suma de 922.563 mii lei, iar pentru anul în curs – suma de 439.417 mii lei, diferența ducându-se la ceilalți acționari.
  • Numărul mediu de angajați este preconizat să crească de la 3.279 la 3.493 persoane. Câștigul mediu lunar pe salariat ar urma să ajungă în acest an la 8.241 lei, în creștere cu aproape 40% față de câștigul din 2017, de 5.980 de lei. Cheltuielile cu personalul sunt estimate astfel să ajungă la suma de 379,6 milioane lei, față de aproape 300 milioane lei realizate în 2017. Din acestea, cheltuielile cu salariile vor ajunge la 333,4 milioane lei, față de 228,3 milioane lei realizate în 2017. Valoarea bonusurilor va urca de la 8,8 milioane lei la 29,7 milioane lei.
  • Compania propune pentru 2018 un buget de investiții în valoare de 577,8 milioane lei, cu 42% mai mare decât preliminatul din 2017, de 404,67 milioane lei.
  • Cheltuielile cu piesele de schimb ar urma să fie de 5,9 milioane lei, în creștere substanțială față de ce s-a realizat în 2017. Pe de altă parte și pentru 2017 compania își propusese cheltuieli la acest capitol de 7,84 milioane lei, dar nu a reușit să execute decât suma de 1,8 milioane lei, puțin mai mare ca cea din anul precedent. Pe de altă parte, cheltuielile cu întreținerea și reparațiile au fost anul trecut mai mici decât cele din 2016: de doar 81,8 milioane lei, față de 110 milioane lei bugetate și comparativ cu 82,28 milioane lei cheltuite în anul precedent. Pentru 2018 este bugetată suma de 113,59 milioane lei.
  • De asemenea, cheltuielile pentru reclamă și publicitate au crescut substanțial anul trecut, la 1,09 milioane lei, față de 155 mii de lei în 2016, pentru anul în curs fiind bugetată suma de 1,14 milioane lei. Cheltuielile cu sponsorizarea s-au majorat de la 62 mii lei la 650 mii de lei, pentru anul în curs fiind propusă suma de 1,05 milioane lei.
  • Cheltuielile cu diurna sunt programate la nivelul de 2,15 milioane lei, față de 792 mii realizate în 2017. Pe de altă parte, cheltuielile cu pregătirea profesională a personalului au fost mai mici anul trecut, de 118 mii lei, față de 131 mii lei în 2016, deși anul trecut au fost bugetate cheltuieli la acest capitol de 1,1 milioane lei, o sumă apropiată fiind propusă și pentru 2018.
  • Un capitol unde se va înregistra o creștere substanțială a cheltuielilor este cel de asigurare și pază: de la 13,8 milioane lei se va ajunge la 21,4 milioane lei.

Un alt capitol care atrage atenția este cel al creanțelor restante, unde suma s-a majorat anul trecut la 86,2 milioane lei, față de 66,2 milioane lei existente la finele lui 2016. Cea mai mare parte este de la operatori cu capital privat, de la care Hidroelectrica are de recuperat suma de 53,23 milioane lei, față de 33,2 milioane lei în 2016. Suma prevăzută la titlul de creanțe restante pentru finele acestui an este de 82,13 milioane lei, așadar compania nu estimează că va recupera mare lucru.