Consumatorii de energie care dețin instalații fotovoltaice prin care produc electricitate mai mult decât consumul propriu pot din acest an să vândă surplusul de energie electrică. Furnizorii cu care acești mici producători, denumiți prosumatori, au încheiate contracte de furnizare sunt obligați să cumpere lunar această electricitate, dacă unitățile de generare au o putere instalată de cel mult 27 kW. Prețul din contract va fi prețul mediu înregistrat în anul precedent pe piața spot a bursei locale de electricitate, care a fost mai mic în 2018 decât în 2017.
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a emis, la finele anului trecut, Ordinul 226 pentru aprobarea regulilor de comercializare a energiei electrice produse în centrale electrice din surse regenerabile cu putere electrică instalată de cel mult 27 kW aparținând prosumatorilor, act normativ care a fost publicat în Monitorul Oficial pe 28 decembrie 2018, intrând în vigoare de la 1 ianuarie 2019.
Conform actului normativ menționat, consultat de NewsEnergy, furnizorii de electricitate au obligația să achiziționeze energia produsă de prosumatori la un preț mediu egal cu prețul mediu ponderat înregistrat în anul anterior pe piața pentru ziua următoare (PZU) publicat de OPCOM pe site-ul propriu în prima zi lucrătoare din luna ianuarie a fiecărui an calendaristic.
ANRE a precizat în Ordinul 226 că OPCOM, operatorul bursei de electricitate, va publica prețul mediu ponderat înregistrat în 2018 în PZU cel târziu la data de 11 ianuarie 2019. Până la ora publicării acestui articol, OPCOM nu anunțase care este acest preț.
- Conform datelor primite de NewsEnergy din piață de la furnizori, prețul mediu pe PZU în 2018 a fost de 216,17 lei/MWh. Acesta este mai mic decât prețul mediu din 2017, care a fost de 227 lei/MWh.
UPDATE 22 ianuarie 2019 – OPCOM a publicat ieri prețul mediu ponderat înregistrat pe PZU în anul 2018. Acesta a fost de 223,24 lei/MWh.
Așadar, un consumator casnic care are acasă instalație de producție a energiei din surse regenerabile – în general panouri fotovoltaice – va primi de la furnizorul cu care are contract un preț de 22,32 bani pentru fiecare KWh livrat în rețea.
Datele colectate de furnizorul de electricitate ca urmare a citirii contorului/contoarelor de măsurare a energiei electrice produse din surse regenerabile și livrate în rețelele electrice se transmit prosumatorului cu care acesta, în calitate de consumator final, are încheiat contractul de furnizare a energiei electrice, în factura emisă acestuia, se arată în Ordinul 226/2018.
Cum se face facturarea și regularizarea
Regularizarea financiară dintre valoarea energiei produse și livrate și valoarea energiei consumate din rețea se realizează de către furnizorii de electricitate, în fiecare factură emisă prosumatorilor.
Furnizorii evidențiază distinct în facturile de electricitate cu semnul minus cantitatea de energie produsă de prosumator și livrată în rețea, pe baza înregistrărilor contoarelor de măsurare a energiei electrice produse și livrate înmulțit cu prețul/KWh, „aplicarea TVA la valoarea rezultată în urma acestei înmulțiri realizându-se, după caz, conform prevederilor legale în vigoare în domeniul fiscal”, se arată în Ordinul 226/2018 emis de către ANRE.
Dacă valoarea totală a facturii curente de energie electrică rezultă cu semnul minus, atunci din această valoare se acoperă debitele înregistrate de prosumator în baza contractului de furnizare a energiei electrice, dacă este cazul. Dacă după aplicarea acestei prevederi, în continuare valoarea facturii este negativă, atunci furnizorul de energie procedează după cum urmează:
- Reportează suma de cel mult 100 lei până la emiterea următoarei facturi de electricitate;
- Plătește prosumatorului întreaga sumă, dacă aceasta este mai mare de 100 lei, în termen de 15 zile de la emiterea facturii.
Pentru prosumatorii persoane juridice, pot fi reportate și sumele mai mari de 100 de lei, dacă părțile convin acest lucru în contractul de vânzare-cumpărare a energiei electrice produse din surse regenerabile și livrate în rețeaua electrică.
Modalitatea de returnare a sumelor respective va fi convenită de furnizor și prosumator. Emiterea de către furnizorii de energie electrică a facturilor de electricitate pentru prosumatori se realizează cel târziu începând cu data de 1 martie 2019.
Tot potrivit reglementărilor ANRE, sistemele de măsurare a energiei electrice se realizează fie cu contoare inteligente, fie cu contoare care permit cel puțin citirea la distanță, integrabile în sisteme de măsurare inteligente, astfel încât să se asigure stabilirea, pe baza valorilor măsurate, a energiei electrice din surse regenerabile de energie și livrate în rețeaua electrică.
Pentru prosumatorii cu injecție de putere activă în rețea, care au în componență și sisteme de stocare a energiei, se va monta suplimentar un contor (inteligent sau cu citire de la distanță) pe sistemul de stocare.
(Sursa foto: Pixabay)
NOTĂ: Acest articol a fost actualizat pentru informarea cititorilor cu date comunicate oficial.