Ordonanța de urgență nr. 114/2018, intrată în vigoare în ultimele zile ale anului trecut, prin care se plafonează prețul gazelor și energiei până în 2023 și se instituie noi taxe majore în economie, modifică și plafonul de venituri impus românilor săraci care primesc ajutoare pentru încălzire. De asemenea, Guvernul a majorat ajutorul pentru încălzirea cu lemne cu 4 lei/lună de familie, în condițiile în care prețul lemnului de foc s-a dublat iarna aceasta, ajungând la 450 lei/metru cub. În schimb, pentru a nu „devasta” bugetul, a tăiat la mai puțin de jumătate ajutorul pentru cei care se încălzesc cu energie electrică.
Prevederile nu apăreau în proiectul de OUG postat de Ministerul Finanțelor, dar sunt prevăzute în varianta finală a actului normativ, publicată pe 28 decembrie în Monitorul Oficial și au intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2019.
- OUG 114/2018 modifică OUG 70/2011 privind măsurile de protecție socială în perioada sezonului rece, prin majorarea nivelului de venituri până la care se acordă ajutorul pentru încălzirea locuinței, în cazul încălzirii cu gaze naturale, energie electrică și lemne, cărbuni, combustibili petrolieri. Pentru încălzirea în sistem centralizat, plafonul de venituri rămâne neschimbat.
Astfel, plafonul maxim al veniturilor până la care se acordă ajutorul a fost majorat de la 615 lei/membru de familie la 750 lei/membru de familie, potrivit calculelor noastre.
Numărul beneficiarilor s-a înjumătățit
„Având în vedere majorarea în anul 2018 a veniturilor populației, în special cele destinate persoanelor vârstnice, cum ar fi valoarea punctului de pensie de la 1.000 la 1.100 de lei și nivelul indemnizației pentru pensionari de la 520 la 640 lei, o parte dintre aceste persoane nu mai beneficiază de dreptul la ajutorul pentru încălzirea locuinței cu gaze naturale, energie electrică și lemne, cărbuni, combustibili petrolieri, beneficii sociale pentru care plafonul maxim al veniturilor până la care se acordă fiind de 615 lei/membru de familie”, se arată în textul actului normativ consultat de NewsEnergy.
„În această situație, prin suportarea integrală a cheltuielilor legate de încălzirea locuinței, veniturile familiilor, în special ale familiilor vârstnice, nu ar mai putea asigura necesarul de trai”, precizează Guvernul.
Astfel, față de numărul de familii beneficiare ale ajutorului pentru încălzirea locuinței cu lemne, cărbuni, combustibili petrolieri în luna decembrie 2017, pentru sezonul rece 2017-2018, de 236.355 de familii și persoane singure, în luna decembrie 2018 numărul beneficiarilor a scăzut la 129.104.
- Majoritatea celor care nu mai beneficiază de acest drept au venituri care depășesc cu puțin plafonul maxim de venituri de 615 lei, a explicat Guvernul.
Guvernul spune că vrea astfel să asigure „o protecție socială adecvată pentru aceste persoane”. Această majorare nu se impune în cazul încălzirii cu energie termică în sistem centralizat, pentru acest sistem de încălzire nivelul maxim de venituri fiind stabilit la 786 lei/persoană în cazul familiei și la 1.082 lei în cazul persoanei singure”, mai susține Executivul.
„Majorarea nivelului maxim al veniturilor nu va duce la impact bugetar, cheltuielile menținându-se la același nivel ca în sezonul rece anterior”, se mai arată în textul actului normativ.
Protecție „socialistă”: ajutor de 20 de lei pe lună
OUG 114/2018 prevede, la art 94, că familiilor și persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure se situează între 1,0802 ISR (540 lei) și 1,500 ISR (750 lei) li se acordă o sumă de 0,040 ISR (20 lei). Anterior, prin OG 27/2013 pentru modificarea și completarea OUG 70/2011, limita maximă a veniturilor era de 1,230 ISR (615 lei), valoarea ISR fiind stabilită prin lege la 500 lei.
- Atât plafoanele, cât și cuantumul ajutorului minim sunt acum identice pentru toți beneficiarii, indiferent că se încălzesc cu gaze naturale, energie electrică sau lemne, cărbuni, combustibili petrolieri.
Conform prevederilor anterioare, ajutorul pentru încălzirea cu gaze naturale era tot de 0,040 ISR (20 de lei), pentru cei care aveau venituri nete medii lunare de cel mult 615 lei. El este așadar menținut la nivelul din 2013, deși numai anul trecut autoritățile au aprobat trei scumpiri ale gazelor naturale furnizate populației.
Prețul lemnului de foc s-a dublat într-un singur an
- Pentru încălzirea cu lemne, ajutorul era de 0,032 ISR (16 lei), așadar acum a fost majorat cu 4 lei, în condițiile în care preţul lemnului de foc pentru populaţie s-a dublat anul trecut, conform Romsilva. Astfel, dacă o gospodărie din mediul rural se aproviziona în iarna lui 2017 cu lemne la un preţ de 200 de lei/mc, acesta a ajuns la 400-450 lei/mc, declara, în luna noiembrie, Ciprian Pahonţu, directorul general al Romsilva.
Aproape jumătate (47%) din totalul gospodăriilor din România utilizează lemnul de foc ca mijloc de încălzire, conform datelor ultimului recensământ naţional, acesta reprezentând principala sursă de încălzire a gospodăriei la nivelul ţării.
În ultimii doi ani, România s-a confruntat cu o criză a lemnului de foc, în contextul în care s-au redus tăierile ilegale, deci a fost mai puţin lemn pe piaţă, dar şi pentru că industria prelucrătoare a început să folosească lemn de foc în producţie, oferind preţuri mai mari decât poate oferi populaţia.
- Pentru încălzirea cu energie electrică, ajutorul social pentru încălzire era de 0,096 ISR (48 de lei), conform OG 27/2013, astfel că acum a fost redus la mai puțin de jumătate (0,040 ISR).
Vă mai amintim că Guvernul a amânat, în noiembrie anul trecut, pentru a treia oară, legislația privind consumatorul vulnerabil, prevederile mai favorabile românilor săraci urmând să se aplice abia din 2021.