Compania Nuclearelectrica a inițiat implementarea măsurii de izolare a personalului esențial de operare și producție din cadrul centralei nuclearo-energetice de la CNE Cernavodă. Această măsură va fi menținută atât timp cât va fi necesar, a transmis acum compania într-un comunicat.
NewsEnergy a scris ieri că izolarea preventivă a personalului esențial de la Cernavodă este o măsură fără precedent. Ea este luată în contexul răspândirii epidemiei de coronavirus, care a impus declararea ieri de către președintele țării a stării de urgență la nivel național.
- Din cele peste 100 de cazuri de infectare confirmate la nivelul țării, 7 cazuri sunt în Constanța, de unde provine și cea mai mare parte a personalului de la Cernavodă.
„Demararea acestei măsuri suplimentare de protecție are la bază Hotărârea Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență (“CNSSU”) nr. 9/14.03.2020, prin care se aprobă instituirea măsurii de izolare a personalului esențial pentru asigurarea funcționării CNE Cernavodă, în concordanță cu prevederile Planului de continuitate a activităților de bază în cazul unei epidemii/pandemii”, a transmis Nuclearelectrica în comunicatul de presă publicat astăzi.
SNN mai informează că „procesele de bază ale companiei se desfășoară în parametri normali, acțiunile și măsurile suplimentare fiind elaborate și implementate în coordonare cu toate instituțiile abilitate ale statului român”.
Măsuri maxime de protecție pentru circa 400 de angajați
- Potrivit informațiilor noastre, aproximativ 400 de angajați reprezintă personalul esențial, din cei aproape 1.600 de salariați ai centralei de la Cernavodă.
Personalul critic va fi izolat într-un spațiu special amenajat, unde va avea asigurate toate condițiile necesare de trai, după cum a explicat miercuri, 11 martie, compania, într-un alt comunicat.
„Pentru asigurarea personalului esențial în vederea operării în siguranță a instalației, SNN/CNE are în plan inclusiv măsura organizării unui spațiu special amenajat, cu respectarea tuturor condițiilor necesare, inclusiv hrană și transport, măsura urmând a fi implementată conform legislației în vigoare. Această măsură se va aplica în strânsă corelație cu evoluția răspândirii coronavirusului și are drept scop protejarea personalului esențial și asigurarea continuității operaționale și de producție”, explica SNN miercuri.
Centrala nuclearelectrică de la Cernavodă este infrastructură critică, asigurând aproape 20% din producția internă de electricitate.
ARTICOLE SIMILARE:
Centrala Cernavodă asigură acum cea mai mare parte din producția națională de electricitate
Balada sectorului energetic românesc. Powered by Miorița & Meșterul Manole / OPINIE
România preconizează că un singur nou reactor va fi construit la Cernavodă până în 2030