România are o istorie marcată de succes a producerii de energie nucleară și specialiști care pot derula proiecte de mare amploare în acest domeniu, au declarat specialiștii prezenți la dezbaterea „Energia nucleară, parte din mixul de energie curată al României”, organizată de Asociația Energia Inteligentă (AEI), ca parte a proiectului „România Tradițională cu Energie Curată”. În acest moment, Nuclearelectrica derulează proiecte de peste 12 miliarde euro care vor dubla producția de energie nucleară la nivelul anilor 2030-2031: retehnologizarea și extinderea duratei de funcționare a Unității 1 de la Cernavodă, construcția a 2 unități CANDU până în 2031 (reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă) și dezvoltarea centralei de tip SMR-uri, reactoare modulare mici, se arată într-un comunicat de presă al AEI.
Se spune că fiecare lucru trebuie făcut la timpul său, iar această perioadă este perfectă pentru investițiile în capacități crescute de producere a energiei atomice. Acesta este unul dintre principalele aspectele menționate de către Dumitru Chisăliță, Președintele Asociației Energia Inteligentă. Potrivit acestuia, la nivel global sunt în desfășurare 50 de noi proiecte nucleare ce urmează să răspundă cerințelor tot mai mari de energie.
Necesarul de energie crește continuu, cu 2,1% pe an. De aceea, este foarte probabil, conform studiilor FORATOM, ca Europa să rămână dependentă de combustibili fosili în cazul în care nu își dezvoltă capacitățile de producție a energiei atomice, a declarat Teodor Chirica, Președinte Consiliului de Administrație al Nuclearelectrica. Importanța energiei atomice pentru realizarea obiectivelor climatice și tranziția spre o economie durabilă a fost recunoscută de către Uniunea Europeană, astfel că energia atomică a fost inclusă în Taxonomia pentru finanțarea durabilă.
Pentru România, acest tip de energie reprezintă o sursă sustenabilă și eficientă, ce contribuie la securitatea energetică și la dezvoltare, deoarece se bazează pe inovare și tehnologie de ultimă oră. În plus, țara noastră deține o bază solidă pentru creșterea producției de energie atomică, în arii precum inginerie, construcție, fabricație, operare și întreținere.
Melania Amuza, Director General Adjunct, Comercial și Dezvoltare Nuclearelectrica, a arătat că suntem într-un moment cheie în istoria energiei nucleare, care are ocazia să participe la îndeplinirea obiectivelor naționale și europene de decarbonare. De asemenea, pentru țara noastră, este o perioadă favorabilă pentru crearea unui lanț național de producție integrat, cu beneficii pentru siguranța și fluența producției. Este important pentru România să reușească să atingă acest obiectiv al dezvoltării programului național pentru energie nucleară, deoarece astfel va putea amplifica beneficiile pe care această industrie le oferă deja.
De exemplu, a subliniat Melania Amuza, acest domeniu contribuie cu aproximativ 20% energie curată în mixul național și o reducere anuală a cantității de CO₂ cu 10 mil t, energia nucleară reprezentând 33% din totalul energiei fără emisii de carbon la nivel național. În plus, industria nucleară creează peste 11.000 de locuri de muncă și venituri importante la bugetul de stat, care ar putea să crească proporțional cu producția de energie.
Ea a precizat că, în acest moment, Nuclearelectrica derulează proiecte de peste 12 miliarde euro care vor dubla producția de energie nucleară la nivelul anilor 2030-2031: retehnologizarea și extinderea duratei de funcționare a Unității 1 de la Cernavodă, construcția a 2 unități CANDU până în 2031 (reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă) și dezvoltarea centralei de tip SMR-uri, reactoare modulare mici.
România are experiența necesară pentru a desfășura noi proiecte nucleare, cum sunt SMR-urile (reactoare modulare mici), a declarat, la rândul său, Dan Șerbănescu, Expert Principal DTSN Nuclearelectrica, Doctor inginer în Energie Nucleară. Astfel, proiectul SMR, pentru care în prezent se analizează amplasamentul candidat din jud. Dâmbovița, reprezintă o valorificare a experienței de peste 26 ani de operare a două dintre cele mai performante reactoare nucleare din lume (la CNE Cernavodă).