Skip to main content

Planul Comisiei Europene de a eticheta investițiile în gaze naturale și energie nucleară ca fiind ecologice a trecut astăzi cel mai important hop: votul Parlamentului European. Practic, acestea vor face parte din taxonomie, unde sunt incluse ca activități de tranziție, recunoscându-li-se rolul de a contribui la reducerea emisiilor de carbon.

Eurodeputații au respins o propunere de a se opune includerii anumitor activități nucleare și gaziere ca activități economice durabile din punctul de vedere al mediului, se arată într-un comunicat al Parlamentului.

Parlamentul European nu s-a opus Actului delegat al Comisiei privind taxonomia. Acesta propune includerea, în anumite condiții, a unor activități specifice din sectorul gazelor naturale și cel al energiei nucleare în lista activităților economice durabile din punctul de vedere al mediului care fac obiectul așa-numitei taxonomii a Uniunii Europene

  • 278 deputați europeni au votat în favoarea rezoluției, 328 împotrivă și 33 s-au abținut. Ar fi fost necesară întrunirea unei majorități absolute de 353 de deputați europeni pentru a introduce un veto împotriva propunerii Comisiei.
  • Dacă nici Parlamentul, nici Consiliul nu formulează obiecții cu privire la propunere până pe 11 iulie 2022, Actul delegat privind taxonomia va intra în vigoare și se va aplica de la 1 ianuarie 2023.

Comisia consideră că investițiile private în activitățile din sectorul gazelor naturale și din sectorul nuclear pot juca un rol în tranziția verde.

Astfel, a propus clasificarea anumitor activități din cele două sectoare ca activități de tranziție care contribuie la atenuarea schimbărilor climatice. Includerea anumitor activități nucleare și gaziere este limitată în timp și depinde de anumite condiții specifice și cerințe de transparență.

Ministrul Energiei: România va beneficia de rezultatul votului de astăzi

Virgil Popescu - sursa: Facebook, pagina oficiala

Virgil Popescu – sursa: Facebook, pagina oficiala

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a transmis că votul de astăzi din Parlamentul European este „o decizie bună, care nu contravine dezideratului Uniunii Europene pentru 2050: emisii zero de gaze cu efect de seră”.

„Dinamica imprevizibilă a crizei energetice pe care o traversăm ne obligă să fim responsabili, să ne folosim de toate resursele pe care le avem la dispoziție pentru a asigura independența și securitatea energetică. Le mulțumesc colegilor europarlamentari pentru că au înțeles importanța votului de astăzi, de care va beneficia țara noastră!”, a scris ministrul, pe pagina oficială de Facebook.

Regulamentul privind taxonomia face parte din Planul de acțiune al Comisiei privind finanțarea creșterii durabile. Regulamentul urmărește să stimuleze investițiile ecologice și să prevină dezinformarea ecologică (cunoscută și ca „greenwashing”).

Condițiile pentru includerea gazelor naturale în taxonomie

gaze naturale - sursa: Pixabay

Actul delegat complementar privind taxonomia în domeniul climei prevede cerințe stricte pe care activitățile trebuie să le îndeplinească pentru a fi incluse. De exemplu, în cazul activităților legate de gazele fosile, instalația ar trebui să treacă integral la gaze din surse regenerabile sau cu emisii scăzute de dioxid de carbon până la 31 decembrie 2035. Astfel se poate contribui la accelerarea tranziției de la surse de energie cu emisii ridicate, cum ar fi cărbunele, la gaze din surse regenerabile sau cu emisii scăzute de dioxid de carbon, arată Comisia Europeană.

Criteriile tehnice de examinare asigură faptul că orice nouă centrală care produce energie electrică/termică pe bază de gaz (sau centrală de cogenerare sau centrală de încălzire/răcire renovată) fie se situează sub pragul de emisii neutru din punct de vedere tehnologic de 100 g CO2/kWh pe durata ciclului de viață (prin utilizarea unor tehnologii de captare și stocare a dioxidului de carbon), fie îndeplinește o serie de condiții stricte și obține o autorizație de construire până în 2030. Utilizarea gazului ar trebui să aibă rolul de a înlocui instalațiile care funcționează cu combustibili fosili solizi și lichizi mai poluanți (precum cărbunele).

În ceea ce privește cogenerarea de energie termică și electrică și activitățile de încălzire/răcire, pentru fiecare nouă instalație pe bază de gaz natural care urmează să fie construită trebuie eliminată o centrală pe cărbune cu aceeași capacitate, astfel încât să se respecte criteriile tehnice de examinare. Pentru producția de energie electrică, capacitatea centralei pe bază de gaz nu poate depăși capacitatea centralei pe bază de cărbune cu mai mult de 15%. Instalațiile trebuie să integreze o conversie rapidă către sursele regenerabile de energie, cu un angajament clar privind trecerea integrală la surse regenerabile de energie până în 2035.

Pe parcursul tranziției sistemului nostru energetic, funcția producției de energie electrică pe bază de gaze naturale se va schimba, iar aceasta va deveni din ce în ce mai mult un factor de facilitare a răspândirii energiei electrice din surse regenerabile și a unei aprovizionări stabile, mai arată Comisia Europeană.

Condițiile de siguranță și de mediu pentru energia nucleară

Centrala Cernavoda - sursa: Nuclearelectrica

Centrala Cernavoda – sursa: Nuclearelectrica

În urma avizelor științifice, Comisia a concluzionat că energia nucleară, sub rezerva unor condiții stricte de siguranță și de mediu (inclusiv privind eliminarea deșeurilor) care să asigure respectarea principiului de „a nu aduce prejudicii semnificative”, poate contribui la tranziția către neutralitatea climatică, în conformitate cu Pactul verde european.

Regulamentul privind taxonomia impune ca eliminarea pe termen lung a deșeurilor să nu provoace daune semnificative sau pe termen lung mediului.

Energia nucleară generează o cantitate relativ mică de deșeuri în raport cu volumul mare de căldură și/sau energie electrică produsă. Este vorba în principal de deșeuri cu nivel scăzut de radioactivitate, pentru care există instalații de depozitare care funcționează de zeci de ani, în timp ce deșeurile radioactive cu grad ridicat de radioactivitate reprezintă 1 % din totalul deșeurilor nucleare.

Cadrul de reglementare al UE prevede cerința legală ca politicile naționale să mențină la un nivel minim generarea de deșeuri radioactive. Aflați detalii AICI.

ARTICOLE SIMILARE:

EM360 TALK: Cum putem păstra tradițiile cu ajutorul energiei curate

Taxonomie: Vot crucial în Parlamentul European privind gazele și energia nucleară

România și economia hidrogenului, în 2040. Cei 9 pași de urmat pentru a transforma un tablou imaginar în realitate

INTERVIU // Teodor Chirica, Nuclearelectrica: Nu cred ca printr-o abordare ideologica se pot atinge tintele asumate de reducere a emisiilor. Rolul tehnologiei NuScale

ENERGY TRENDS – Trebuie să intrăm într-o cursă a tranziției pe care avem cum s-o terminăm

ENERGY TRENDS – Dumitru Chisăliță: Au fost blocate exploatările de gaze din Marea Neagră, iar acum suntem speriați de iarna care va veni