Furnizorii de energie sunt pregătiţi pentru sezonul rece, dar este obligatoriu să ne asigurăm că nu vor avea probleme de lichiditate, a declarat, vineri, Daniela Dărăban, directorul executiv al Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE).
„Pe partea de gaze naturale, furnizorii şi-au îndeplinit obligaţiile, aşa cum ştiţi. În depozite înmagazinează în cea mai mare parte furnizorii. Obligaţiile furnizorilor au crescut chiar ca volum în acest an. Bineînţeles că a existat şi un avantaj, pentru că iarna trecută a fost una uşoară şi cumva am intrat deja în pregătire pentru noul sezon rece cu un volum destul de confortabil în depozite. Suntem cu depozitele pline, este o realitate, dar capacitatea tehnică de extracţie în fiecare zi în condiţii de temperaturi scăzute poate să devină o problemă, care problemă are o soluţie: accesul la alte surse. Doar că accesul la alte surse implică, bineînţeles, şi o sănătate financiară. Deci, furnizorii sunt pregătiţi în măsura în care se vor evita momente de constrângeri de lichiditate. Asta pe partea de gaze„, a spus directorul executiv al ACUE, la conferinţa „Provocările iernii 2023 – 2024 pentru sistemul energetic naţional”, organizată de Focus Energetic.
Pe partea de energie electrică, a subliniat ea, furnizorii aplică în continuare cadrul legal, respectiv toate reducerile de preţ, iar preţurile sunt mai mici faţă de anul trecut, când în luna august a fost înregistrată cea mai mare creştere văzută în ultimii 50 de ani.
„Bineînţeles că procedura de alocare a cantităţilor din producţia internă este o procedură care facilitează cumva furnizorilor, pentru aprovizionarea clientului, accesul la o sursă la un preţ cât de cât mai convenabil. Dar, chiar dacă noi aplicăm în fiecare zi aceste reduceri şi în fiecare zi facturăm clientul cu preţ redus, aşteptarea noastră este ca şi decontarea – obligaţia statului de a achita această diferenţă de preţ, care nu este pentru furnizori, este pentru clienţi, furnizorii doar o pun la dispoziţie în avans – este obligatorie pentru a ne asigura că în sezonul rece niciun furnizor nu va avea probleme de lichiditate. Deci, din punctul meu de vedere, pe lângă toate elementele pe care în momentul de faţă Comitetul de monitorizare, implementare a programului de iarnă le are în vedere, cred că un element pe care trebuie să-l monitorizeze este sănătatea financiară a furnizorilor„, a explicat directorul ACUE.
Soluţiile de moment nu răspund la problema deficitului bugetar
Aceasta a afirmat că membrii ACUE apreciază eforturile pe care le fac reprezentanţii Ministerului Energiei pentru a-i face pe ceilalți membri ai Guvernului să înţeleagă că un risc suplimentar pe sezonul rece nu este ceva de dorit.
„Noi suntem pregătiţi în măsura în care nu completăm paleta de riscuri cu un risc inutil. Ceea ce cred că se are în vedere în întâlnirea de luni (întâlnire inclusiv cu instituţiile bancare, anunţată de ministrul Energiei – n. r.) este că se caută, cred, soluţii alternative. Adică, în măsura în care bugetul statului nu poate asigura fondurile necesare pentru a acoperi la timp, în termenul legal, plăţile pentru reducerile de preţ aplicate clienţilor, atunci există o serie de soluţii care, bineînţeles, vor depinde de deschiderea sistemului bancar, care, până acum, a pus la dispoziţie şi a ajutat buna funcţionare a sistemului energetic. Deci, sunt câteva soluţii, dar sunt soluţii de moment, sunt soluţii care pot acoperi, să spun, două-trei luni. Nu sunt soluţii care răspund la problema deficitului bugetar şi a accesului la bani al Guvernului României. Pentru că eu înţeleg aşa ultima ordonanţă: vrem să ne închidem în 2023 în anumite ţinte, dar mutăm o presiune pe ţintele din 2024. Şi, dacă am înţeles corect, noi de la an la an trebuie să reducem deficitul. Vom vedea şi la anul ce alte măsuri vor fi necesare pentru a ne încadra în ţintele pe care Guvernul le stabileşte până la urmă pe partea de deficit”, a mai afirmat Daniela Dărăban.
Plan de acțiune pentru re-liberalizarea preţului la energie în 2025
În ceea ce priveşte viitoarea re-liberalizare a preţului la energie, ea a semnalat că până în 2025 clienţii au confortul stabilităţii preţului, dar actorii din sectorul energetic trebuie să ştie cel târziu în prima parte a anului viitor care este viziunea pentru 2025.
„Nu se poate reveni dintr-odată, ca să spun aşa. Trebuie un plan, în special pe partea de energie electrică, trebuie un plan care să asigure o tranziţie cât se poate de lină, fără riscuri de creşteri de preţ, din cauza hazardului pe care ni-l produce. Şi voi da un exemplu: dacă nu există o clarificare, un plan de acţiune clar, care trebuie transparent asumat împreună cu actorii din sectorul energetic şi cu o vizibilitate undeva la începutul anului, astfel încât atât cei care vând, cât şi cei care cumpără energie să poată să-şi facă strategiile pentru 2025, pentru că ştiţi că în mod normal energia pentru 2025 începe a se achiziţiona din vara lui 2024 (…), dar dacă toată lumea se va smuci să cumpere energie în acelaşi moment vă spun sincer că natural se va crea o creştere de preţ. Cred că o gândire pentru o revenire, în prima fază, este absolut necesară„, a punctat directorul ACUE, citat de Agerpres.
- Guvernul limitează plata schemelor de compensare a clienților de energie electrică și gaz, printr-un proiect de Ordonanță de Urgență. Măsura propusă va bloca, practic, tot lanțul energetic, prin incapacitarea achiziției de energie și a plăților pe întregul lanț: de la producător, transportator, la distribuitor și bugetul de stat, a atras atenția recent Federația ACUE.
(Sursa foto: Pixabay.com)
CITEȘTE ȘI:
Ministrul Energiei: Dacă iarna va fi moderată, România nu va avea nevoie de importuri
ACUE solicită Guvernului să își respecte obligațiile asumate față de consumatorii de energie
Anca Sinea, ORSE: Avem nevoie urgent de o strategie națională pentru a trata sărăcia energetică