ENGIE Romania a inaugurat ieri în comuna Gemenele din județul Brăila prima sa centrală hibridă, din surse eoliene și solare, cu o capacitate totală instalată de 57 MW. Potrivit datelor din piață, este cea mai mare centrală din țară de acest tip finalizată. Acest proiect crește capacitatea totală instalată de producție de energie eoliană și solară a Grupului ENGIE în România la 211 MW. Compania are în plan ca până în 2030 să ajungă la o capacitate totală instalată de 1.000 MW.
Centrala hibridă din comuna Gemenele va genera anual aproximativ 140 GWh, echivalentul consumului anual de energie electrică a peste 46.800 de gospodării.
Acest proiect crește capacitatea totală instalată de producție de energie eoliană și solară a Grupului ENGIE în România la 211 MW, consolidându-i poziția în sectorul de producție de energie electrică verde.
Această centrală hibridă a devenit operațională odată cu finalizarea construcției parcului fotovoltaic, un proiect greenfield dezvoltat de echipele companiei în ultimul an. Amplasat pe un teren de 14 hectare, lângă parcul eolian deja funcțional deținut de ENGIE în comuna Gemenele, parcul fotovoltaic are o capacitate instalată de 9,3 MWp și este format din 17.100 de panouri fotovoltaice bi-faciale. Acestea asigură un randament energetic mai bun și o utilizare mai eficientă a suprafeței, fiind montate pe o structură metalică de tip tracker, care urmărește poziția soarelui pentru a maximiza performanța instalației.
Parcul fotovoltaic, împreună cu cel eolian existent, cu o capacitate de 47,5 MW, sunt conectate la aceeași rețea și devin, astfel, una dintre primele centrale hibride din surse regenerabile din România. Investiția totală a fost de circa 75 de milioane de euro, din care parcul fotovoltaic – 7 milioane de euro.
Fiecare kWh produs de centrala fotovoltaică contribuie la reducerea emisiilor de CO2, rezultând o economie anuală estimată la aproximativ 49 kilotone.
”Suntem încântați să inaugurăm prima centrală hibridă de producție de energie din portofoliul companiei. Este o investiție care ne va permite să le oferim clienților noștri energie electrică din surse regenerabile, având în vedere că, pentru persoane juridice, putem propune contracte de achiziție pe termen mediu și lung, sprijinindu-i astfel să-și atingă obiectivele de reducere a emisiilor de carbon și de predictibilitate asupra costurilor cu energia”, a declarat Cristian Buzan, Director General Adjunct ENGIE Romania.
Grupul ENGIE Romania deține și operează 3 parcuri eoliene cu o capacitate totală de 178 MW, în județele Brăila, Constanța și Galați, precum și 5 parcuri fotovoltaice, cu o capacitate instalată totală de 33 MW, în județele Arad, Buzău, Harghita și Teleorman. În 2023, compania a luat decizia de investiție și a demarat construcția unei centrale solare de tip greenfield în comuna Ariceștii Rahtivani, județul Prahova, având o capacitate totală de 37,2 MWp.
Rețele de distribuție a electricității, stocare și biometan – pe lista de investiții ale ENGIE Romania
“Astăzi sărbătorim că am mai adăugat o capacitate de producție. E primul proiect hibrid și aceasta ne va permite să fim și mai eficienți în a oferi clienților noștri PPA (Power Purchase Agreements – contracte pe termen lung) cu prețuri stabile. Știm că volatilitatea e ridicată”, a declarat Nicolas Richard – CEO ENGIE Romania, prezent la inaugurare, în Brăila.
Potrivit acestuia, România este un teren unde ENGIE investește pe termen lung. Compania are în plan să dezvolte și alte parcuri hibride, precum și capacități de stocare în baterii.
Întrebat de jurnaliști dacă sunt interesați și de investiții în rețele de electricitate, Nicolas Richard a răspuns că: „E natural pentru noi să investim și în rețeaua de electricitate și dacă vom gasi oportunități, da, sigur. Vom continua să investim în gaz – biometan, eficiență energetică și electricitate – pe partea de furnizare și, de ce nu, pe partea de distribuție”.
Pentru biometan, compania analizează oportunități de a colabora cu parteneri din domeniul agriculturii, apă-canal (waste water management). „Engie are în vedere participarea la acest domeniu. România are un potențial foarte mare, de 2 mld mc până în 2030. Avem potențial de deșeuri municipale și în general de deșeuri. Biometanul va juca un rol important în înverzirea gazelor naturale și va ajuta la stabilizarea gazelor naturale drept combustibil de tranziție. (…) Încercăm să vedem când și cum putem să investim și trebuie să avem mai mult decât acest target din strategia națională. Trebuie legislația secundară pentru licența de furnizor de gaze verzi, garanții de origine – pentru care trebuie să intensificăm tot ce înseamnă smart metering, schema suport, program dedicat pe fonduri europene. Dar o să fim actor”.
Pentru zona de stocare, investițiile vor fi influențate și de regulile care vor exista în piața de echilibrare. Referitor la această piață, CEO-ul ENGIE Romania a spus că lipsește capacitatea de a avea date în timp real. „Trebuie capacitate de a prognoza mult mai bine ce vom produce și consuma. S-a schimbat mult modalitatea de a consuma a clienților, plus prosumatorii. Dacă nu avem date în timp real, e foarte greu să progresăm pe forecast”, a spus Nicolas Richard.
Despre ENGIE Romania
Grupul de companii ENGIE Romania activează în următoarele domenii de activitate: distribuţie şi furnizare de gaze naturale, producție din surse regenerabile și furnizare de energie electrică, precum și soluții verzi și servicii tehnice pentru instalaţii de gaze naturale şi centrale termice. ENGIE Romania şi filialele sale deservesc un portofoliu de peste 2.2 milioane de clienţi, operează o reţea de distribuţie de 23.255 km, deţin o capacitate de producție din surse verzi de 211 MW şi au peste 4.300 de angajaţi. Grupul ENGIE Romania a realizat investiții în valoare de 6.760 milioane de lei din 2005 până la 31 decembrie 2023.