Președinția României la Consiliul Uniunii Europene a avansat revizuirea Directivei privind gazele naturale, ajungând marți seară la un acord politic provizoriu cu Parlamentul European. Conform acestui acord, conductele din țări terțe, precum cele rusești NordStream 2 și TurkStream 2, ar putea fi exceptate de la anumite prevederi ale noii directive, dacă sunt finalizate înainte de intrarea ei în vigoare, arată textul negociat, consultat de NewsEnergy.
Acordul politic de ieri a fost atins după ce Consiliul UE a ajuns la o poziție comună pe data de 8 februarie 2019 în privința noilor reglementări, în fond un compromis de ultim moment între Franța și Germania susținut de statele membre și care permite Berlinului să reglementeze conducta Nord Stream 2, fiind prima țară de contact a gazoductului.
Consiliul UE a publicat textul care s-a negociat săptămâna trecută și asupra căruia s-a ajuns la un acord.
Iată care sunt principalele prevederi, selectate de NewsEnergy:
- Pentru a ține cont de lipsa anterioară a unor reguli specifice aplicabile conductelor de transport al gazelor către și dinspre țări terțe, statele membre ar trebui să acorde derogări de la anumite prevederi ale Directivei 2009/73/EC pentru conductele care sunt finalizate la data intrării în vigoare a acestei Directive.
- Acordurile tehnice privind operarea liniilor de transport dintre operatorii sistemelor de transport sau alte entități ar trebui să rămână în vigoare, atât timp cât ele respectă legislația Uniunii și deciziile autorităților naționale de reglementare.
- Când asemenea acorduri tehnice sunt în vigoare, încheierea unui acord internațional între un stat membru și o țară terță, ori a unui acord între Uniune și țara terță în ceea ce privește operarea conductei de transport în discuție nu este cerută de această Directivă.
- Aplicabilitatea Directivei 2009/73/EC conductelor de transport al gazelor către și dinspre țări terțe rămâne limitată la teritoriul statului membru. În ceea ce privește conductele offshore, ea ar trebui să fie aplicabilă pentru apele teritoriale ale statului membru unde primul punct de interconexiune cu statul membru este localizat.
- Acordurile existente dintre un stat membru și o țară terță privind operarea conductelor de transport pot fi menținute în vigoare, în concordanță cu regulile Directivei. În ceea ce privește acordurile, ori părțile din acorduri cu țări terțe care ar putea afecta regulile comune ale UE, o procedură coerentă și transparentă ar trebui să fie stabilită pentru a autoriza un stat membru, la cererea lui, să amendeze, extindă, adapteze, reînnoiască ori finalizeze un acord cu o țară terță asupra operării conductelor de transport dintre un stat membru și o țară terță.
Citiți LISTA COMPLETĂ a noilor prevederi în comunicatul Consiliului UE.
Alianță franco-germană pentru Nord Stream 2
Joi, cu o zi înainte de negocierile din Consiliul UE, Franța a anunțat că va sprijini setul de reforme pentru piața de gaze, ceea ce va întări rolul Bruxelles-ului în guvernarea pieței de energie. De fapt, acest lucru ar fi condus la transferul puterii de a reglementa conductele și de a alocare a capacității unor conducte precum Nord Stream 2 de la Berlin către Bruxelles, a scris Politico.eu.
- În cele din urmă, însă, motorul franco-german care a alimentat UE decenii la rând a început să vibreze din nou și un compromis bilateral asupra Directivei gazelor a fost sprijinit de aproape toate statele membre.
Noile propuneri mută responsabilitatea pentru reglementarea conductelor care vin în UE din țări terțe către statul unde o astfel de conductă atinge țărmul – adică în cazul Nord Stream 2, Germania. Pe de altă parte, noua versiune a directivei va duce la aplicarea regulilor UE conductei, ceea ce înseamnă că Gazprom nu va mai putea fi singurul operator.
„Este adevărat că prima țară de contact – Germania, în cazul Nord Stream 2 – va avea autoritatea de a aplica reglementările. Însă va trebui să fie sub regulile UE și sub supervizarea Comisiei Europene și a Curții Europene de Justiție”, a spus, pentru Politico, ministrul polonez pentru Afaceri Europene, Konrad Szymański.
Compromisul prevede că statul de prim-contact pentru gazoductele care intră în UE trebuie să se consulte cu țările vecine, dar de asemenea setează limite de timp. Oricum, pariul Varșoviei de a împiedica gazoductul Nord Stream 2 să mai fie construit este mort, mai notează Politico.
„În ceea ce privește Directiva gazelor, am ajuns la un acord și acest lucru a fost posibil pentru că Germania și Franța au lucrat îndeaproape împreună”, le-a declarat reporterilor cancelarul german Angela Merkel.
După acordul politic provizioriu încheiat marți seară asupra noii variante a Directivei, textul Directivei va fi tradus în toate limbile statelor membre și va trebui să fie aprobat formal de către Parlamentul European și Consiliul UE. Odată aprobat de cei doi legiuitori în următoarele luni, noua lege va fi publicată în Jurnalul Oficial al UE. Directiva trebuie transpusă apoi în legislația națională în termen de 9 luni.
Gazoductul Nord Stream 2 avansează potrivit programului, anunță consorțiul de proiect, deși conducta mai are nevoie de un permis de construcție de la Danemarca. Consorțiul de proiect este format din Gazprom, E.ON și Wintershall/BASF (Germania), Engie (Franța) și grupul anglo-olandez Shell.
NOTĂ: Acest articol a fost actualizat cu explicații despre implicațiile noilor reglementări.
(Sursa foto main: Gazprom)