Skip to main content

Resursele locale de petrol și gaze naturale au contribuit la dezvoltarea economiei și societății românești pentru mai bine de 100 de ani. Datorită acestor resurse, România s-a putut mândri cu premiere la nivel european, precum, de pildă, primul oraş iluminat cu gaze naturale, ori prima conductă de transport al gazelor naturale din Europa. În prezent, această industrie rămâne unul dintre principalii susținători ai economiei locale, se arată într-o analiză publicată de platforma Gaz de România, din care redăm în continuare.

Beneficiile principale înseamnă: venituri însemnate la bugetul de stat, numeroase locuri de muncă mediu și înalt calificate, investiții ridicate pe termen lung, securitate energetică, ca să le enumerăm pe cele mai importante. Studiul intitulat „Contribuția industriei de petrol și gaze naturale la economia României” realizat de Consilium Policy Advisors Group (CPAG) analizează contribuția semnificativă pe care acest sector l-a avut în economie în perioada 2017 – 2019. Analiza a luat în calcul doar o parte dintre cele mai mari companii din domeniu – respectiv 15 companii, pe un eșantion considerat reprezentativ. Așadar impactul real al întregului sector românesc de petrol și gaze naturale asupra economiei este și mai mare.

Infograficul de mai jos sintetizează această contribuție majoră:

GDR_infografic_Contributia sectorului de petrol si gaze naturale la economia Romaniei (2019)

  • 1 din 10 lei încasați de stat din TVA și accize a provenit de la cele 15 companii de petrol și gaze naturale analizate.
  • Peste 1 din 4 angajați din sectorul energetic provine din sectorul de petrol și gaze naturale, de la companiile analizate.
  • La fiecare 6 lei investiți în sectorul public s-a adăugat 1 leu investit de sectorul petrolului și gazelor naturale, în 2019.

DEZVOLTĂRILE PE VERTICALĂ ȘI ORIZONTALĂ. BENEFICII EXTINSE ÎN ECONOMIE

Astfel, contribuția în economie a companiilor chestionate a fost de 1,8 – 2% din PIB pe an, între 2017-2019. Aceasta înseamnă, dacă analizăm comparativ cu alte sectoare gigant din economie:

  • 40% din contribuția sectorului agricol la PIB
  • 32% din contribuția sectorului IT&C la PIB
  • 67% din contribuția sectorului de intermediere financiară și asigurări la PIB

Toate aceste aspecte menționate până acum reflectă doar o parte dintre beneficiile economice și sociale generate de acest sector. Tabloul este mult mai amplu și pentru a-l contura, e necesar să luăm în calcul pe lângă impactul direct și pe cel indirect (ce se măsoară ca valoare adăugată care apare pe tot parcursul lanțului de aprovizionare) și indus (valoare adăugată rezultată din cheltuielile de muncă ale gospodăriei și din veniturile obținute direct sau indirect din cheltuielile industriei de petrol și gaze naturale).

Citiți analiza completă pe site-ul Gaz de România.

ARTICOLE SIMILARE:

OMV Petrom intră pe piața de comercializare a gazelor naturale lichefiate

Ce face statul cu zăcămintele petroliere în declin. O comparație România – Norvegia

Analiză GDR // Zăcămintele de gaze naturale din Marea Neagră: bonanza sau fata morgana?