Universitatea Politehnica București va găzdui săptămâna viitoare conferința „Carieră în Industria Energetică”, cel mai mare eveniment de carieră ce vine în întâmpinarea tinerilor studenți și absolvenți din domeniul energeticii.
Ajunsă la ediția cu numărul șapte, conferința „Carieră în Industria Energetică” – organizată de Filiala București Tineret a Societății Inginerilor Energeticieni din România (SIER) în parteneriat cu Universitatea Politehnica București prin Facultatea de Energetică – va avea loc în perioada 4-9 martie 2019.
„Acest eveniment își propune să aducă împreună mediul academic cu cel profesional și să le deschidă porțile către un viitor de succes tinerilor ce prezintă interes în acest domeniu tehnic, deloc ușor”, transmite SIER București Tineret.
Conferința este organizată ca răspuns la cererea to mai mare de specialiști pe piața muncii, dar și a nevoii tinerilor de a avea o expunere în fața marilor companii și de a înțelege nevoile actuale ale industriei.
- O dovadă a interesului pentru acest eveniment îl reprezintă numărul participanților înregistrați online de până acum: 520, a mai transmis organizația, într-un comunicat de presă.
Prin acest eveniment, studenții pot afla mai multe informații legate de internship-urile și stagiile de practică organizate de către companiile participante, iar tinerii ingineri pot descoperi oportunitățile de viitor, astfel reușind să-și aleagă job-ul cel mai potrivit. De asemenea, participanții vor afla concret care este rolul companiei pe piața muncii și proiectele din domeniul energetic ce sunt sau urmează să fie implementate.
Workshop-uri despre atitudine și abilități necesare
Nu vor lipsi din cadrul evenimentului nici workshop-urile. Vor fi susținute cinci ateliere ce își propun pregătirea tinerilor pentru dezvoltarea competențelor, și anume:
- „Adaptabilitate și flexibilitate în carieră” – Atitudis Consulting
- „Your attitude is the power” – Enel
- „Deciziile în carieră – ce, cum, când?” – Dr. Pendl & Dr. Piswanger
- „Este leadership-ul un criteriu în alegerea carierei?” – Adrem
- „Super abilități pentru viitor” – Rompetrol
Evenimentul este completat și de vizitele tehnice organizate, în ziua de 8 martie fiind organizate două vizite: CNE Cernavodă și Enel, iar în data de 9 martie, alte două vizite tehnice: CHE Lotru Ciunget și CET Rovinari.
Mai multe detalii găsiți pe pagina evenimentului.
(Sursa foto: UPB – Facultatea de Energetică)