Skip to main content

Comisarul pentru justiție și protecția consumatorilor, Didier Reynders, și comisarul pentru energie, Kadri Simson, recomandă sporirea sprijinului acordat consumatorilor care se confruntă cu dificultăți în a-și plăti facturile la energie. Niciun consumator nu trebuie lăsat în frig în această iarnă, fiind necesare măsuri care să le asigure cel mai înalt nivel de protecție.

Cei doi comisari europeni au găzduit luni, 12 decembrie, un eveniment online, în cadrul căruia părți interesate din domeniul energiei au convenit asupra unui set de principii comune pentru a spori sprijinul acordat consumatorilor care se confruntă cu dificultăți în a-și plăti facturile la energie, arată Comisia Europeană, într-un comunicat de presă. Printre semnatari se numără reprezentanți ai organizațiilor consumatorilor, ai autorităților de reglementare, ai distribuitorilor și ai furnizorilor de energie din Europa, inclusiv ai Bureau Européen des Consommateurs (BEUC), ai Consiliului autorităților europene de reglementare din domeniul energiei, ai Eurelectric, Eurogas, ai European Energy Retailers (EER) și ai entității OSD UE (E. DSO).

Aceștia au aprobat în mod oficial o declarație comună care încurajează furnizorii, distribuitorii, autoritățile de reglementare și organizațiile de consumatori să introducă amânări ale facturilor prin planuri de plată, să evite modificările unilaterale ale contractelor, să furnizeze informații mai clare cu privire la consum și la utilizarea optimizată a energiei și să protejeze cetățenii nedeconectându-i în caz de dificultăți financiare.

Comisarul pentru justiție, Didier Reynders, a declarat: „Situația aceasta extraordinară necesită eforturi comune pentru a ne asigura că niciun consumator nu este lăsat fără alternative în această iarnă. Trebuie să ne asigurăm că aceștia beneficiază de cel mai înalt nivel de protecție, că sunt suficient de bine informați și că dispun de soluții. De fapt, de la izbucnirea crizei energetice, au fost identificate o serie de practici neloiale în sectorul energetic, care includ creșteri nejustificate ale prețurilor, publicitate agresivă și presiuni nejustificate de a schimba furnizorii. Este esențial să abordăm uniți astfel de practici.”

Comisarul pentru energie, Kadri Simson, a adăugat: „Mulți europeni se confruntă cu dificultăți în ceea ce privește plata facturilor la energie și trebuie să ne asigurăm că nimeni nu este lăsat în frig în această iarnă. Furnizorii de energie, autoritățile naționale de reglementare, operatorii de sistem și organizațiile de consumatori trebuie să acționeze mai concertat pentru a aborda impactul crizei energetice provocate de războiul atroce al Rusiei împotriva Ucrainei.”

În ultimul an, Comisia a furnizat orientări cu privire la o gamă largă de măsuri menite să ajute statele membre să abordeze impactul prețurilor ridicate la energie asupra consumatorilor vulnerabili, cum ar fi reglementarea prețurilor, reduceri ale taxelor specifice și sprijin direct.

Evenimentul de ieri este rezultatul angajamentului pe care Comisia și l-a asumat în ultimele săptămâni, cu ocazia a două mese rotunde, împreună cu reprezentanți ai organizațiilor europene ale consumatorilor, ai autorităților de reglementare, ai distribuitorilor și ai furnizorilor de energie, de a identifica o bază comună pentru luarea voluntară de măsuri suplimentare de protecție a consumatorilor, pe toată durata iernii, care depășesc cadrul de reglementare existent.

Informații suplimentare sunt disponibile AICI.

Observatorul Român al Sărăciei Energetice (ORSE) arăta recent că fenomenul sărăciei energetice în România s-a acutizat în contextul pandemiei, după cum arată mai mulți indicatori utilizați pentru măsurarea acestui fenomen. Astfel, trei din zece gospodării (33,3%) au ajuns în sărăcie energetică după ce au cheltuit peste 10% din venituri doar pentru plata facturilor la energie, în 2020, conform celor mai recente date statistice oficiale disponibile, procent în creștere față de anul precedent (27,4%). Totodată, aproape două din zece gospodării (19%) suferă de ceea ce se numește „sărăcie energetică ascunsă”, reducându-și mult consumul din cauza veniturilor mici, față de 16% în anul anterior. În contextul suprapunerii crizei energetice peste cea pandemică, este de așteptat ca aceste procente să crească, de aceea e nevoie de măsuri nu doar pentru atenuarea efectelor, prin ajutoare sociale, ci care să contribuie, pe termen mediu și lung, la tratarea cauzelor, atrag atenția experții ORSE