Directorul general al Nuclearelectrica, Cosmin Ghiță, pleacă de la conducerea Nuclearelectrica, după nouă ani în fruntea companiei. El a solicitat încetarea contractului de mandat. Data efectivă la care renunțarea își va produce efectele va fi comunicată ulterior, a anunțat astăzi compania. Decizia vine într-un context în care ambele reactoare ale centralei nuclearelectrice de la Cernavodă sunt oprite din cauza secetei, o premieră în istoria companiei, iar sistemul energetic e într-o perioadă de criză fără precedent.
„Societatea Națională Nuclearelectrica informează acționarii și investitorii că în data de 25 august 2026 a fost notificată cu privire la solicitarea domnului Cosmin Ghiță, director general al SN Nuclearelectrica SA, de încetare a contractului de mandat, încheiat cu SN Nuclearelectrica SA. Nuclearelectrica va comunica data efectivă la care renunțarea la mandat urmează să își producă efectele”, se arată într-o informare transmisă Bursei de Valori București.
Cosmin Ghiță este la conducerea Nuclearelectrica din 2 septembrie 2017, când a preluat funcția de director general, inițial cu mandat provizoriu de patru luni. Ulterior, a fost numit director general cu mandat de patru ani începând cu 11 februarie 2019. În prezent, avea un mandat început la 12 februarie 2023, cu expirare la 12 februarie 2027.
Societatea Națională Nuclearelectrica (SNN) administrează Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă, care operează Unitățile 1 și 2, cu o capacitate de 700 MW fiecare, precum și Fabrica de Combustibil Nuclear Pitești.
Cele două reactoare de la Cernavodă asigură aproximativ 20% din necesarul de energie al României. În prezent, ambele reactoare sunt oprite din cauza nivelului scăzut al Dunării.
Compania are în derulare proiectul major de investiții pentru retehnologizarea Unității 1. De asemenea, printre proiectele de miliarde se află finalizarea reactoarelor 3 și 4, precum și proiectul SMR de la Doicești. Acesta din urmă a fost criticat în repetate rânduri de premierul Ilie Bolojan, în prezent ministru interimar al Energiei. De asemenea, un raport publicat recent de Corpul de control al prim-ministrului a semnalat nereguli majore în implementarea acestui proiect, ale cărui costuri estimate au ajuns la circa 6,5 miliarde de dolari.
Nuclearelectrica a obținut în primul semestru al acestui an un profit net de 1,184 miliarde lei, în creștere cu 36,6% față de perioada similară a anului trecut, potrivit raportului semestrial transmis Bursei de Valori București (BVB).
Producția de energie electrică produsă și livrată de CNE Cernavodă în Sistemul Energetic Național a totalizat 4,154 milioane MWh în primul semestru din 2026, în scădere cu 11,74% față de cele 4,706 milioane MWh din perioada similară a anului trecut, potrivit Agerpres.
Potrivit datelor BVB, la data de 31 decembrie 2025, Statul Român, prin Ministerul Energiei, deținea 82,50% din capitalul social al societății, persoanele juridice – 13,55%, iar persoanele fizice – 3,95%.
CITEȘTE ȘI:


