Skip to main content

Enel X România, parte a Enel X, divizia de servicii energetice avansate a Grupului Enel, a pus în funcțiune primele șase stații de încărcare a vehiculelor electrice în orașul Constanța. Rețeaua dezvoltată de companie în România a ajuns astfel la 53 de stații, respectiv 106 de puncte de încărcare.

Cele șase stații de încărcare sunt amplasate în zone ușor accesibile șoferilor din oraș, în baza unui parteneriat cu Primăria Constanța, și oferă posibilitatea încărcării a 12 vehicule în același timp. Investiția în echipamente și costurile cu instalarea și mentenanța au fost suportate în totalitate de Enel X, a transmis compania, într-un comunicat de presă.

  • Patru stații sunt de tipul JuicePole și sunt localizate pe străzile Unirii și Fulgerului-Dezrobirii, la Spitalul Militar și în parcarea etajată a Spitalului Județean Constanța. Cu o putere de 2 x 22 kW AC, fiecare dintre stații permite reîncărcarea simultană a două vehicule electrice și încărcarea a până la 40% din nivelul bateriei în 30 de minute, în funcție de modelul și specificațiile mașinii.
  • Alte două stații, de tipul JuicePump, sunt amplasate pe strada Pandurului – Șoseaua Mangaliei și în parcarea Portului Tomis. Fiecare stație de încărcare permite reîncărcarea a două vehicule electrice în același timp cu o putere de 50 kW DC respectiv 22 kW AC. Încărcarea până la 80% din nivelul bateriei durează, în curent continuu, aproximativ 25 de minute, în funcție de modelul și specificațiile mașinii.

Șoferii își vor putea reîncărca vehiculele la stațiile Enel X folosind noua versiune a aplicației mobile JuicePass – interfața unică pentru clienții Enel X prin care pot accesa o rețea de peste 95.000 de puncte publice de încărcare din 18 țări europene. Aplicația poate fi descărcată de pe Google Play sau App Store, iar ghidul de instalare poate fi accesat pe site-ul enelx.ro.

Conducătorii auto pot verifica locația și starea punctelor de încărcare Enel X pe o hartă interactivă fie în aplicația JuicePass, fie pe site-ul web, AICI.

Compania aplică un model tarifar conform căruia șoferii își pot încărca vehiculele electrice începând cu 1,29 lei/ unitate de încărcare (1 unitate de încărcare = 1 kWh). Mai multe detalii despre planul tarifar găsiți AICI.

Compania asigură, de asemenea, servicii de call center, pentru a ajuta șoferii care își încarcă vehiculele la punctele sale de încărcare și care pot apela pentru asistență la 031.4032.231, de luni până duminică, între orele 08:00 – 24:00.

Enel X România are cel mai mare plan public de infrastructură de mobilitate electrică din țară, care include instalarea în următorii ani a circa 2.500 de puncte de încărcare în toate regiunile țării, implicând o investiție totală între 15 până la 20 de milioane de euro.

(Sursa foto: Enel)

ARTICOLE SIMILARE:

Soluții de încărcare ABB pentru flota de autobuze electrice a municipiului Suceava

Enel X România instalează peste 1.200 de panouri fotovoltaice pentru Mega Image

Planurile Brașovului, unul dintre cele mai poluate orașe europene, pentru mobilitate durabilă

Strategia primarilor din C40 pentru o recuperare verde și echitabilă: orașe „de 15 minute”