Skip to main content

UE ia măsuri suplimentare pentru a pune în aplicare strategia sa privind finanțarea creșterii economice durabile și tranziția către o economie neutră din punct de vedere climatic și eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor. Negociatorii Consiliului și ai Parlamentului European au ajuns, la finalul lunii trecute, la un acord provizoriu privind crearea de obligațiuni verzi europene, după cum a transmis Consiliul.

Elisabeth Svantesson, ministra finanțelor a Suediei:

„Noul standard pe care îl stabilim va fi util atât pentru emitenții de obligațiuni verzi, cât și pentru cei care investesc în acestea. Emitenții vor putea demonstra că finanțează proiecte ecologice legitime aliniate la taxonomia UE. În același timp, investitorii care cumpără obligațiunile vor putea să evalueze și să compare mai ușor investițiile lor și să aibă mai multă încredere în faptul că acestea sunt durabile, reducând astfel riscurile prezentate de dezinformarea ecologică”.

Acest regulament stabilește cerințe uniforme pentru emitenții de obligațiuni care doresc să utilizeze denumirea „obligațiune verde europeană” pentru obligațiunile lor durabile din punctul de vedere al mediului care sunt aliniate la taxonomia UE și sunt puse la dispoziția investitorilor la nivel mondial. Acesta stabilește, de asemenea, un sistem de înregistrare și un cadru de supraveghere pentru examinatorii externi ai obligațiunilor verzi europene. Pentru a preveni dezinformarea ecologică pe piața obligațiunilor verzi în general, regulamentul prevede, de asemenea, unele cerințe de publicare voluntară a informațiilor pentru alte obligațiuni durabile din punctul de vedere al mediului și pentru obligațiunile legate de durabilitate emise în UE.

Obligațiunile durabile din punctul de vedere al mediului reprezintă unul dintre principalele instrumente de finanțare a investițiilor legate de tehnologiile verzi, eficiența energetică și utilizarea eficientă a resurselor, precum și de infrastructura de transport durabilă și infrastructura de cercetare.

În temeiul acordului provizoriu, toate veniturile obținute din obligațiunile verzi europene vor trebui să fie investite în activități economice care sunt aliniate la taxonomia UE, cu condiția ca sectoarele în cauză să fie deja acoperite de aceasta.Pentru sectoarele care nu sunt încă acoperite de taxonomia UE și pentru anumite activități foarte specifice, va exista o marjă de flexibilitate de 15%. Scopul este de a asigura că standardul privind obligațiunile verzi europene poate fi utilizat încă de la începutul existenței sale. Utilizarea și necesitatea acestei marje de flexibilitate vor fi reevaluate pe măsură ce tranziția Europei către neutralitatea climatică avansează și cu numărul tot mai mare de oportunități de investiții atractive și verzi care se preconizează că vor deveni disponibile în următorii ani.

În ceea ce privește supravegherea, autoritățile naționale competente din statul membru de origine desemnat (în conformitate cu Regulamentul privind prospectul) supraveghează respectarea de către emitenți a obligațiilor care le revin în temeiul noului standard.

Acordul este provizoriu, întrucât nu a fost încă confirmat de Consiliu și de Parlamentul European și adoptat de ambele instituții înainte de a deveni definitiv. Aceasta se va aplica începând cu 12 luni de la intrarea sa în vigoare.

Context

Comisia și-a prezentat propunerea de regulament privind obligațiunile verzi europene la 6 iulie 2021. Propunerea privind obligațiunile verzi europene urmărește să reglementeze utilizarea denumirii „obligațiune verde europeană” pentru obligațiunile care urmăresc obiective durabile din punctul de vedere al mediului. Scopul său este de a institui un sistem de înregistrare și supraveghere a entităților care acționează în calitate de examinatori externi pentru obligațiunile verzi europene și de a reglementa supravegherea emitenților de obligațiuni verzi europene.

Consiliul a stabilit poziția sa cu privire la propunere la 13 aprilie 2022. Negocierile din cadrul trilogului au început la 12 iulie 2022 și s-au încheiat cu acordul provizoriu la care s-a ajuns pe 28 februarie. Sursa, AICI.