Skip to main content

În contextul cererii tot mai mare de resurse umane de pe piața muncii, precum și al nevoii tinerilor de a se expune în fața marilor companii și de a înțelege necesitățile actuale ale industriei, evenimentul Forum: Carieră în industria energetică, organizat de Asociația Inginerilor Energeticieni și Electricieni, în parteneriat cu Facultatea de Energetică, este unul important. Ediția din acest an, ce a avut loc în perioada 8-14 mai, a reunit peste 100 reprezentanți ai companiilor și aproape 400 de participanți, au transmis organizatorii. 

Particularitatea evenimentului de anul acesta îl reprezintă multitudinea locațiilor alese de organizatori, acesta desfășurându-se în incinta Bibliotecii Centrale a Universității Politehnica din București, Laboratorul de Tehnica Tensiunilor Înalte, Facultatea de Energetică și locații ale partenerilor.

În cifre, evenimentul poate fi rezumat astfel: 380 de participanți, peste 100 reprezentanți ai companiilor, peste 50 de voluntari în organizare, 21 de companii participante, 8 parteneri media, 11 asociații partenere, 5 workshop-uri, 11 standuri, 2 vizite tehnice, 16 prezentări ale companiilor, 8 pauze de networking și multe ore de pregătire.

În prima zi a evenimentului, reprezentanți din industrie și mediul universitar s-au reunit la Facultatea de Energetică, în cadrul căreia a avut loc festivitatea oficială de deschidere, ce i-a avut ca speakeri pe: Horia Necula – Prorector Universitatea Politehnica București, Diana Robescu – Decan Facultatea de Energetică, Mircea Bițoiu – Președinte AIEE – Asociația Inginerilor Energeticieni și Electricieni, Cătălin Niță – Director Executiv Federația Patronală Petrol și Gaze, Silvia Vlăsceanu – Director Executiv HENRO – Asociația Producătorilor de Energie Electrică, Ciprian Diaconu – Președinte Comitetul Național Român CIGRE. Ziua s-a încheiat cu prezentarea practicii studențești, susținută de Ion Triștiu, prodecan.

Mesajul general al speakerilor din deschidere poate fi rezumat de observația făcută de Directorul Executiv al FPPG, Cătălin Niță: “Este locul și momentul potrivit, aveți oportunități nenumărate să reușiți să faceți ce vă place.

În zilele de marți și miercuri, 9-10 mai 2023, participanții au avut ocazia să urmărească prezentările companiilor, să interacționeze cu reprezentații acestora la standuri și în pauzele de networking.  Prin intermediul partenerilor evenimentului, precum: Rompetrol, Nucleareletrica, PNE, OMV Petrom, Volt, Schneider Electric, Enel, Distribuție Energie Electrică România, s-a acoperit o gamă variată de specializări din domeniul energetic.

Fiecare dintre reprezentanții companiilor de top s-a apropiat de studenți, oferindu-le sfaturi atât în ceea ce privește cariera, cât și viața personală. Au fost deschiși, împărtășindu-și experiența și oferind îndrumări prețioase pentru dezvoltarea profesională și personală a tinerilor.

Joi, 11 mai , a fost o zi deosebită nu doar datorită workshop-urilor susținute de o parte din partenerii Gold: OMV Petrom, Schneider Electric, Volt, Enel, Rompetrol, ci și datorită locației alese pentru desfășurarea evenimentului, și anume: Laboratorul de Tehnică a Tensiunilor Înalte al Facultății de Energetică, ce a oferit tinerilor ingineri energeticieni oportunitatea de a se apropia mai mult de industrie.

Ziua de vineri a fost dedicată lansării primului Centru de Explorare a Energiei NuScale din Europa, inițiat de Nuclearelectrica.

În ultimele două zile, evenimentul a oferit participanților oportunitatea de a participa la vizite tehnice la importante obiective energetice din țară, precum centrala fotovoltaică din Berceni și stația Electrică 110/20 kV Chitila, organizată de Enel, dar și la barajul Bicaz. Participanții au avut ocazia de a explora și de a înțelege mai bine infrastructura și proiectele relevante din domeniul energetic al țării.

Nu angajăm simpli candidați pentru un job, ci persoane ce pot dezvolta o carieră de succe”, a fost mesajul transmis de Alexandra Lupu – Talent Acquisition Specialist la Schneider Electric.

Ați făcut un pariu câștigător în momentul în care ați ales să urmăriți cariera de inginer. Ingineria nu este o carieră ușoară, însă acest lucru nu trebuie să descurajeze pe nimeni. Faptul că ingineria se află într-o continuă dezvoltare, o face și mai interesantă și provocatoare”, a declarat Radu Vasile, director general Eximprod.

Asociația Inginerilor Energeticieni și Electricieni este o organizație profesională, neguvernamentală, nonprofit, apolitică, independentă, cu personalitate juridică, înființată în anul 2022. Scopul Asociației este de a contribui la creșterea rolului inginerilor din domeniul energetic și electric, în vederea dezvoltării și modernizării sistemului energetic, pilon al dezvoltării economiei. AIEE promovează principiile dezvoltării durabile ale sistemului energetic și asigură cadrul instituțional, material și social adecvat de manifestare a membrilor săi.

Partenerii evenimentului

Parteneri Gold: Rompetrol, Nuclearelectrica, PNE, Enel, Volt, Schneider Electric, Distribuție Energie Electrică Romania, OMV Petrom

Parteneri Silver: Eximprod Grup, Electromontaj, ENGIE, Transelectrica, Enevo Group, Vinci Energies, Alive Capital

Parteneri Bronze: Monsson, Adrem

NewsEnergy a fost unul dintre partenerii media.

Detalii eveniment

Website eveniment: https://carieraenergetica.ro/cie2023/

Facebook: https://www.facebook.com/AIEE.Asociatie/

(Sursă fotografii: Asociația Inginerilor Energeticieni și Electricieni)