Skip to main content

În perioada 30–31 octombrie, Cluj-Napoca devine centrul dezbaterilor naționale privind protecția infrastructurilor critice, prin Forumul de Securitate Cibernetică în Energie, ajuns la cea de-a treia ediție. Evenimentul este organizat de Distribuție Energie Electrică Romania (DEER), parte a Grupului Electrica, în parteneriat cu Ministerul Energiei.

Evenimentul, la care sunt așteptați peste 350 de participanți, reunește, și în acest an, reprezentanți ai autorităților centrale și locale, ai companiilor energetice, specialiști în securitate cibernetică și experți din mediul academic, într-un dialog constructiv despre provocările și soluțiile care definesc reziliența sectorului energetic, a transmis compania, într-un comunicat.

Programul primei zile include trei paneluri tematice și două sesiuni de prezentări, ce vor aborda subiecte de actualitate precum:

  • Norme și reglementări pentru protecția sistemelor critice în epoca inteligenței artificiale;
  • Securitate vs interoperabilitate, utilități vs utilizatori;
  • Reziliența business în plin război informatic.

Cea de-a doua zi va fi dedicată unui panel strategic, axat pe strategiile pentru securizarea sistemelor critice.

Forumul de la Cluj contribuie astfel la consolidarea culturii de securitate cibernetică în domeniul energiei din România.

 „În era digitalizării accelerate, securitatea cibernetică nu mai este doar o opțiune, ci o condiție fundamentală pentru stabilitatea infrastructurilor energetice și pentru siguranța societății în ansamblu. Ne aflăm într-un moment de răscruce, în care tehnologiile emergente – de la inteligența artificială la automatizare – creează oportunități extraordinare, dar deschid totodată noi fronturi de vulnerabilitate. România trebuie să-și consolideze capacitatea de reacție și de anticipare în fața acestor provocări, iar sectorul energetic are un rol esențial în arhitectura securității naționale”, a declarat Mihaela Rodica Suciu, director general, Distribuție Energie Electrică Romania.

Mai multe informații despre eveniment, speakeri și agenda evenimentului, se regăsesc pe site-ul oficial: www.cyberenergy.ro.

Distribuție Energie Electrică Romania (DEER), parte a Grupului Electrica, este cel mai important operator național de distribuție a energiei electrice, care acoperă 18 județe, reprezentând 40,7% din teritoriul României (97.196 kmp). Cu o tradiție de peste 120 de ani, DEER oferă servicii pentru 4 milioane de utilizatori, prin intermediul unei rețele de distribuție a energiei electrice de peste 200.000 km.

(Sursa foto: Pixabay.com)

CITEȘTE ȘI:

Parteneriat strategic pentru protejarea sectorului energetic din România împotriva atacurilor cibernetice