Skip to main content

Industria de petrol şi gaze naturale reiterează nevoia urgentă a unor măsuri din partea autorităților pentru deblocarea proiectelor din Marea Neagră, ce vor permite un volum redus de importuri și prețuri la gaze și energie, în general, care se vor ajusta în consecință.

„Actualizarea urgentă a cadrului legislativ este absolut necesară ca acest sector să se mențină competitiv la nivel global și adaptat vremurilor moderne. Din păcate, vedem cum populația este tot mai afectată de creșterile de prețuri la energie, fără să oferim o șansă gazului din Marea Neagră să intre cât mai rapid pe piață și să echilibreze astfel costurile în următorii ani. Petroliștii sunt pregătiți și așteaptă, iar cetățenii sunt dornici să se bucure de propriile resurse în locul celor importate, așa cum reiese dintr-o multitudine de studii privind favorabilitatea proiectului gazelor din Marea Neagră. Așteptăm, în ultimul ceas, să vedem dacă și decidenții politici sunt pregătiți și poate, cu prilejul zilei petrolistului, își amintesc de urgența acestei măsuri”, a declarat, într-un comunicat de presă, președintele Federației Patronale Petrol și Gaze (FPPG), Franck Neel.

  • Declarațiile au fost făcute ieri, în contextul Zilei Petrolistului, sărbătorită anual pe data de 8 septembrie.

resurse offshore, Marea Neagra

Pentru demararea producției în Marea Neagră – cea mai mare investiție privată a ultimelor decenii și totodată una dintre investițiile istorice din sectorul românesc de petrol și gaze naturale – e nevoie de un cadru legal stabil și predictibil și, cu precădere, de amendarea corespunzătoare a Legii offshore în puținul timp rămas până la închiderea ferestrei de oportunitate, mai transmite FPPG.

  • România are una dintre cele mai vechi industrii ale ţiţeiului și gazelor naturale din lume. Cu peste 100 de ani de producţie a gazelor naturale și peste un secol și jumătate de extracţie și rafinare industrială a ţiţeiului, această industrie a sprijinit continuu dezvoltarea economică a României.

Astăzi, industria se confruntă cu noi provocări precum tranziția energetică, rolul gazului în mixul de combustibili din România și noile reglementări destinate pieței libere, pentru care are nevoie de măsuri rapide și ferme ale autorităților statului, care să ajute industria să răspundă tuturor provocărilor locale și globale, se menționează în comunicat.

Cosmin Marinescu: O atenţie deosebită trebuie atribuită investiţiilor private

Criza financiara - Pixabay

Sursa foto: Pixabay

Economia României are nevoie mai mult ca oricând de stabilitate şi predictibilitate, dincolo de riscurile sanitare, care continuă să fie prezente, susţine consilierul prezidenţial, Cosmin Marinescu, într-o analiză postată pe blogul său.

Datele arată că, în proporţie covârşitoare, creşterea economică se bazează pe consum. Pe de altă parte, investiţiile cunosc un reviriment remarcabil în comparaţie cu anii premergători crizei, însă avansul estimat al investiţiilor se bazează preponderent pe sectorul bugetar.

„Începând cu anul curent, investiţiile din economie sunt estimate cu un ritm de creştere superior celui al consumului, evoluţie promiţătoare pentru schimbarea modelului de creştere în anii următori. Însă, avansul estimat al investiţiilor se bazează preponderent pe sectorul bugetar (+22%) şi în mai mică măsură pe investiţiile private (+5,8% în termeni reali)”, subliniază oficialul prezidenţial.

Cosmin Marinescu afirmă că o atenţie deosebită trebuie atribuită investiţiilor private, deoarece „sectorul privat este locomotivă sustenabilă în economia de piaţă”. Citiți analiza completă publicată de Agerpres AICI.

ARTICOLE SIMILARE:

Analiză GDR // Zăcămintele de gaze naturale din Marea Neagră: bonanza sau fata morgana?

Ministrul Energiei: Legea energiei eoliene offshore ar putea fi aprobată în acest an. „Poate că nu este perfectă.”

Conferința Energy Week Black Sea 2021, la București în luna septembrie