Skip to main content

Între 28 și 30 septembrie va avea loc la București, în format hibrid – offline și online – o nouă ediție a conferinței Energy Week Black Sea. Evenimentul este organizat de compania britanică de consultanță Invest in Network în parteneriat cu Centrul Român al Energiei (CRE).

Potrivit organizatorilor, aceasta este cea mai mare conferință din regiune dedicată regenerabilelor și va aduce laolaltă autorități guvernamentale din regiune, companii din România, Bulgaria, Ucraina, Georgia și Turcia, precum și investitori, pentru a discuta despre politica de susținere a regenerabilelor în tranziția energetică, finanțare în domeniu, energie solară și stocare, energie eoliană on & offshore, hidrogen verde, interconectări regionale și altele.  

Investițiile în energie regenerabilă în regiunea Mării Negre sunt acum într-un moment de dezvoltare, iar cooperarea și interconectivitatea sunt esențiale pentru atingerea acestui obiectiv, transmit organizatorii.

În timpul celor două zile de dezbateri, participanții vor discuta despre reformele implementate de fiecare țară pentru a dezvolta energia din surse regenerabile, despre modul în care țările atrag investitorii în această competiție globală, schemele de sprijin potrivite, precum și aspectele de securitate energetică. Conferința va fi urmată de o vizită tehnică.

Pentru a-și atinge ținta de 30,7% de regenerabile până în 2030, România are nevoie de circa 6 GW de capacități noi eoliene și fotovoltaice. În acest context, Guvernul lucrează la modificarea legislației pentru a atrage investițiile în domeniu.

Iată câteva dintre măsurile legislative necesare:

  • Mecanismul contractelor pentru diferență (CfD) – schema support este așteptată în următoarele 24 de luni, desi orizontul de timp poate fi redus la 16-18 luni
  • Eliminarea complete a restricțiilor privind acordurile bilaterale de cumpărare a energiei (PPA) – în prezent, ele sunt ridicate doar pentru investițiile effectuate după 1 iunie 2020.
  • Legea privind energia eoliană offshore – în lucru în Parlament
  • nouă Lege a Energiei Electrice – Ministerul Energiei e în proces de revizuire a legii, cu sprijinul BERD.

Mai multe amănunte pot fi aflate pe site-ul oficial al conferinței – www.bsenergyweek.com. NewsEnergy este partener media al acestui eveniment.

ARTICOLE SIMILARE:

Neagu, BNR: Proiecte verzi de 60 miliarde de euro urmează să fie implementate în România

PNE AG a vândut trei proiecte eoliene în România și se va concentra pe proiecte fotovoltaice

E.ON și Cramele Recaș vor construi o centrală fotovoltaică cu 1.680 de panouri

Parc fotovoltaic de un milion de euro la Turda, cu peste 2.000 de panouri fotovoltaice