Londra ocupă primul loc într-un nou clasament al orașelor inteligente realizat de Boston Consulting Group (BCG), fiind urmată de Dubai, New York, Washington și Amsterdam. Studiul, care analizează 61 de orașe din 39 de țări, arată că inteligența artificială poate îmbunătăți serviciile și calitatea vieții chiar înainte ca administrațiile să investească masiv în infrastructură. Tehnologia nu este însă suficientă în absența unei strategii clare, a competențelor și a finanțării.
Boston Consulting Group a analizat modul în care 61 dintre marile orașe ale lumii folosesc tehnologia pentru a răspunde nevoilor locuitorilor și ale mediului de afaceri, în cadrul primei ediții a raportului „Intelligent Cities Index 2026: How AI Shapes Urban Living”.
Evaluarea a inclus 35 de indicatori grupați în cinci domenii: rezultatele pentru locuitori, strategia de dezvoltare a orașului inteligent, adopția tehnologiilor și a inteligenței artificiale, modul de lucru al administrațiilor și factorii care susțin transformarea, precum infrastructura, datele, competențele și finanțarea.
Londra ocupă primul loc în clasamentul general, urmată de Dubai, New York, Washington și Amsterdam. Cercetarea nu reprezintă însă o evaluare a tuturor orașelor lumii, cele 61 de localități fiind selectate în funcție de dimensiunea economiei și relevanța lor pentru dezvoltarea conceptului de oraș inteligent, potrivit BCG.
Niciun oraș nu excelează în toate domeniile
Una dintre concluziile raportului este că nu există un singur model de succes. Chiar și orașele aflate în fruntea clasamentului au puncte slabe și direcții în care trebuie să progreseze.
Cele cinci domenii analizate sunt conduse de orașe diferite:
Londra obține cele mai bune rezultate pentru locuitori;
Madrid are cea mai bună strategie pentru dezvoltarea unui oraș inteligent;
Dubai conduce în privința adopției tehnologiilor;
New York se află pe primul loc la capitolul moduri de lucru;
Amsterdam conduce în privința factorilor care susțin inovarea.
Londra s-a remarcat în special prin rezultatele privind calitatea vieții și oportunitățile economice. Amsterdam beneficiază, în schimb, de un ecosistem puternic de startup-uri, acces la capital și spații în care noile tehnologii pot fi testate în condiții reale.
AI poate produce rezultate și fără o infrastructură de top
Raportul arată că administrațiile nu trebuie să aștepte dezvoltarea unei infrastructuri de clasă mondială sau accesul la surse consistente de finanțare pentru a începe transformarea digitală.
Extinderea unor servicii urbane bazate pe AI poate genera rezultate pentru locuitori chiar și în orașele care pornesc de la un nivel mai redus de dezvoltare tehnologică. Soluțiile care și-au demonstrat eficiența pot fi implementate gradual și extinse ulterior, în funcție de prioritățile și resursele fiecărei comunități.
Analiza BCG identifică o asociere între integrarea AI în serviciile urbane și rezultate mai bune pentru locuitori. Orașele aflate în prima treime a clasamentului privind adopția inteligenței artificiale tind să aibă mai multe aplicații concrete și un nivel mai ridicat al calității vieții.
„AI reprezintă o bază esențială a orașului inteligent, iar adopția și optimismul în privința AI nu se limitează la centrele tehnologice obișnuite”, afirmă Akram Awad, managing director și partner la BCG și coautor al raportului.
Utilizarea tehnologiei și satisfacția locuitorilor cresc împreună
Cercetarea indică și o legătură între frecvența utilizării instrumentelor de inteligență artificială generativă și percepția asupra impactului lor viitor. Persoanele care folosesc mai des aceste instrumente sunt și cele mai optimiste în privința capacității AI de a îmbunătăți productivitatea, oportunitățile și calitatea vieții.
Un fenomen similar este observat în cazul aplicațiilor urbane. În orașele în care locuitorii folosesc mai frecvent serviciile digitale, nivelul de satisfacție este, în general, mai ridicat. Londra și Dubai se află printre orașele cu rezultate bune atât în privința utilizării aplicațiilor, cât și a satisfacției utilizatorilor.
Orașele din Africa, Asia și Orientul Mijlociu se remarcă printr-un nivel ridicat de utilizare a instrumentelor GenAI și prin optimismul privind beneficiile viitoare ale tehnologiei. Tendința este mai pronunțată în orașele cu populații tinere și în creștere rapidă.
Tehnologia nu este suficientă
Implementarea unor aplicații și soluții bazate pe AI nu poate compensa însă toate deficiențele administrației sau ale infrastructurii. Orașele cu cel mai ridicat nivel de maturitate combină infrastructura, platformele de date și tehnologia cu factori precum pregătirea angajaților, finanțarea, guvernanța și colaborarea dintre sectorul public și cel privat.
Ecosistemele de startup-uri și accesul la capital susțin dezvoltarea unor noi servicii digitale și pot genera, în același timp, oportunități economice. Fără competențe, reguli clare și capacitate administrativă, proiectele tehnologice riscă să rămână inițiative izolate, care nu pot fi extinse la nivelul întregului oraș.
Pentru administrațiile care vor să accelereze transformarea, BCG recomandă stabilirea unor priorități strategice pe termen lung, consolidarea guvernanței, dezvoltarea parteneriatelor public-private și extinderea aplicațiilor care și-au demonstrat deja utilitatea.
Investițiile în infrastructură, platforme de date, competențe și ecosisteme de inovare trebuie dezvoltate în paralel, dar orașele nu sunt obligate să facă totul simultan.
„Este vorba despre un orizont pe termen mai lung și nu există o singură cale de urmat. Dinamismul unui oraș inteligent vine din luarea unor decizii intenționate, uneori incrementale, încă de acum și din construirea unui viitor mai inteligent pe baza unei foi de parcurs clare și cuprinzătoare”, afirmă Rami Mourtada, partner și director în cadrul BCG și coautor al raportului.
Raportul integral „Intelligent Cities Index 2026: How AI Shapes Urban Living” poate fi consultat pe site-ul Boston Consulting Group.
(Ilustrație generată cu ajutorul inteligenței artificiale. Sursa: NewsEnergy)
CITEȘTE ȘI:
Cum se adaptează orașele europene la schimbările climatice: soluții pentru caniculă și inundații

